Articole

*Două basme insolite...

I . Todirică di la curti…
(poveste populară din zona Neamțului)

Sî spuni cî ‘iera odată şî-odată, pi timpu’ boirescului, un om cam sarac cu duhu’ cari-şi avé casa lâng’ a boierulu’… Şî boieru’ avé un om di curti, pi numi Todirică…
Omu’ aista care avé casa lângă a boierului era harnic tari : mergé la pădure, la moară, în stânga, în dreapta…Făcé toate treburili… Da’ fimeia lui era vicleană, hoață…de ! ca fimeili…(că eli’s mai vicleni ca barbațî). Da’ omu ‘ ăsta era oleacă şî mai prostuț, sî zîcim aşa…
Da’ Todirică, când sî învârté după treabă în curtea boierului, sau când sî suié pi stog, mai trăgé cu ochiu’ la nevasta lu’ cela… Aveau de’acu’ sămnili lor…
Şî fimeié îl tăt trimité pi bărbat’su la treabă ca sî rămâie sângură cu Todirică….
-Măi barbati, măi…da’ tu nu ştii cî nu mai avem făină di grâu sî mai facim şî noi câte-o turtă-n vatră ? Du-ti, măi, la moară şî macină !
-Dap’ăi…dară cum nu, măi fimeie, ci-oi faci…oi mergi şî la moară !
-Da’ dacă ti duci acolo, vezi ci faci…cî tu cam intri pisti altu’…Să stai la rând ghinişor, ca un om întreg şî, când ți-o vini oara, intri şî tu şî macini…
Ié omu ‘ câțîva saci di grâu, înjugă boii la căruță şî pleacă la moară… Înainte, pi vremea boirescului, nu erau mori pré desî cum îs az’…Şî mergi omu’ ci mergi cali lungă, pregătit să steie şî două-trîi zâli la moară…cî ‘iera navală…
Stă el o zî, stă două…Avé o bucată di mămăligă în traistă cu nişti ceapă şî-i mai pusăsă fimeia nişti fasoli… Stă ‘iel ci stă pân’o măi măcinat unu, altu…şî la urmî…iaca şî moraru’l întreabă :
-Da’ bini, măi omule, eu ti văd cî stai aişe di trâi zâli …Dumitali’ cu şi treabă-i vinit ?N-ăi zîs nimic, nu m-ăi întrebat nimic…
-Ei, am stat şî ieu la rând ca fiicari şi n-am vrut sî supăr pi nimi…Ie’ uiti…am şî ieu di măşinat nişti grâu, nişti malai…
Maşină omu’ şi, după vreo trâi zâli, iaca sâ-ntoarci şî acasă, după lasarea serii, obosât şî nimâncat…ca vai di ‘iel…
Acu’…fimeia nu sî mai aştepta ca ‘iel sî vină aşa târziu…şi ‘iera în mare tandreță cu Todirică… Da’ mai întâi făcusî focu’ învârtisă nişti plăcințăli, tochisă un pui la ceaun, mâncasîră bini…şi acu’ n’aveau nici o grijă…Ci-o zîs ei : « dac’aista o nnoptat, nu mai apari el în puteré întunericului… »
Da’ omu saracu ajungi…şî o întreabă pi fimeie : « Da’ un blid di mâncari ai şî pintru mini ? »
« O ! mai barbati, O !…Da tari’am mai fost bolnavă sî tari mă mai doari capu’….Di când ăi plecat tu zac…Vezi cî…măi esti nişti mămăligă de’acu trîi zâli, măi sînt nişti fasoli în oala ceie…Ié şî tu şî mănâncă… »
Da’ ci sî mânânci bietu’ om cî …şî mămăliga şî fasolé erau de neatins…di răli ci sî făcusără…Şî, după ci-o dat şî boii-n grajd, vini şî sâ culcă…
Şî sâ-ntindi el pi laiță lângâ fimeie da’ vedi câ nu pre încapi…Dă el să s-aşeză mai bini şî când colo…ci sî vadă : la capătu patului, în loc di patru picioari…vedi şăsă… « Hmmm, gândeşti el, două a meli, două a fimeii şi două…a cui îs ? …Măi fimeie, da ci s-ântâmplă aicé, cini mai esti la noi ? »
« Măi, barbati, măi…da’ sî vedi cî tu eşti huruit di moară…Da’ ci-i cu tini măi…țî s-o făcut di caldarar ? Cum sî fii şăsă picioari ? »
« Da, măi fimeie...ia uiti : două a meli, două a tali şî mai sînt două… »
« Măi, omule, țîe țî s-o făcut di caldarar…Ti-o huruit moara…Hai sâ-ți descânt că…nu mergi aşa… »
Şî îi puni fimeié omului o caldari în cap şî cu două linguri ş-un melesteu sî puni să batî în ié…strâgând :
« Tronca, troncănelili/ Ie-ți, Todirică izmenili/ Şî ieşi pi uşa cei din dos/ Câ mi-i uşa di răgoz/ Când pui mâna cadi jos ! »
Şî Todirică, di zgomotu’ cela sî trezăşti spăriet …. « Văleu, o vinit barbatu la asta, pân’aici ț-o fost ! »…Şî, cât di repidi poati, îşi ié izmenili şî tălpăşîța da’ nu inainte de a sî scapa pi el di frică în patu’ fimeii…
Apăi, după tătă discântarea asta, vini omu şî sî bagă în pat…
« Acu’ uiti-ti, măi omule, şî numărî iar, măi vezi tu şăsî picioari ? » îl întreabă nevasta…
« Două a meli, două a tali…Da’ măi fimeié, ai avut dreptati ! Mi sî făcusă di caldarar» şî sî culcă omu’ şî doarmi cî ‘iera obosît…

A doua zî dimineațî, când sî trezeşti era saracu’ plin tăt di murdărie din cap pân’în picioari….şî, gândindu-se cî prin captu’ grădini trece pârăul, ci-şi zîci el :  « Văleu, da’ sî vedi cî tari spăriet am mai fost asară di m-am murdărit noapté pi mini…Sî merg sî mă spăl pîn’ nu m-a vidé fimeia… »
Şî s-ânfăşoară omu’ c-un lăicer şî…fuga fuga la pârău…undi puni mâna frumuşăl şi începi di sî spală…
Da’ di pi stogu’ di paie din curtea boierului, îl vedi Todirică şî începi sî râdă …chiar dacă ştie cî ‘iel făcusă pozna…c-o sară-nainte…
« Ce-i făcut, băi Gheorghi băi, te-i scapat pi tini? Amărâtule ci eşti nici atâta sâmț nu ai ? »
Vini saracu om năcăjît în casă şî zici : « Măi fimeie, măi, m-o văzut aista di pi stog şî ci mi-o făcut…mi-o zîs câ-s aşa şî pi din colo…şî m-o spurcat ca pi mini… »
« Ia’ lasă, măi omule, cî i-o spun eu lui, ca sî nu mai aibă curaj tătă viața sî-ți mai zîcă ceva de rău ! …Ia aşazăti tu în patru labi să mă urc frumuşăl în spatili tău ca sî-i zîc eu acu’ lui vreo două pisti gard şî sî-l spurc şî eu pi el cum te-o spurcat el pi tini… »
« Măi, Todirică, măi…ce-ai tu cu bărbățelu’meu/ Spurca-l-aş şi cu c……… meu/ Nu numa’ cu-al tău ! »
Da’ barbat’su di colo : « Aşa, măi fimeié, zâi, zâi ! » Tari era, saracu’ om, prostuț…

Acu’ măi treci o vremi şî sâ gândeşti fimeia ci sî facă şî undi sî-l măi trimită pi barbat’su ca să mai rămâie sîngură cu Todirică…
« Du-te, măi barbati în păduri şî adu lemni acasă…Şî vezi, poati găseşti şî vreun răşchitor***
Şî iaca sî duci omu’ în pădure, taie lemne, umple căruța şî după asta începi să-i cauti femeii răşchitor…
Şî în urmă, vini iar Todirică la fimeie…
Da’ ursîtoarili din păduri, ştiind cî nevasta omului îi ră di gură şi di inimă, s-apucă şî-i dă di veste omului, ca sî-l trimeată acasă şi s-o găsască pi muieri în fapt :
« Cini taie răşchitoari/ Fimeie acasă-i moari / Cini taie răşchitoari/ Fimeie acasă-i moari ! »
Când o auzât bietu’om asta, o lasat şî răşchitor şî tăt, o luat lemnili şî…pi-aici țî-i drumu’ cătri casă…Când ajungi, iaca o găseşti şi pi asta bolnavă în pat, gemând…
« Măi, fimeie, iaca di asta am vinit, mi-o spus în păduri ursâtoarili câ tu acasă stai sî mori şi nu ț-am mai adus răşchitori…. »
Da’ sta era bucuria fimeii că ‘ie, di leneşă ci era, nu cata să să apuci di lucrat şi voié să aibă motiv să-l mai trimită în păduri şî altădată… Avé şî ‘ie acolo două fusă toarsă şi le țîné în gura podului ca să-i arati lu’ barbat’su că ‘ie lucrează…Şi, din gura podulu’ îi tot strâga lu’ ista…sarac cu duhu, bietu’ om :
« Uite, am un fus, am două, trei…nouă… » da’ ie li numara tot pi celi două… Aşa era fimeiea omului cela : leneşă şî puturoasă şî ră di muscă…
Şî aşa o continuat şî viața sarmanului om vreme bună până…ori s-o deşteptat el ş-o prins-o cu minciuna, ori s-o săturat Todirică di… casa fimeii şî ...n-o măi tras pi la dânsa…
Ş-am încălecat pi-o şa, ş-am sfârşît povestea mea!

***răşchitor - creangă de copac cu capătul dublu în formă de furcă, utilizată la fixarea firului pe vârtelniță şi fuştei, în procesul depănării inului, bumbacului, cânepei;
4
5

II. Povestea lui Câtea


Apîi...iera odată unu’ Câtea...cari avé un băiet...Băietu’ ista sî însoară şî ié o fată din alt sat. Da’ el s-o însurat înainti di armată şî nu pré o fost bini...Ş-o lăsat el fata la părințî lui şi s-o dus în armatî...
Fata făcé tăti treburili iar Câtea cu nevastâ-sa, socrii fetii, stăteau la masă şî aşteptau numa’ sî fie sărviți: ba cu mâncare, ba cu băutură, ba cu apă...di tot ci trebi omulu’ la masă...
Fata râné la vaci, li dădé di mâncari, li mulgé...Îngrijă apoi di porci, di celilalti lighioi şî nu stăté nici o clipă...Di când vinisă fata, moşnegii sî învațasâră nişti puturoşî şî nişti hoțî...Nu ştieu dicât sî mânânci şî sî bé. Sî îngraşasî’ socrii da’ fata ajunsăsă slabî di tăt.
Da’ fata avé un frati. Şî sî întâlneşti într-o zî ’ie cu el. Şî-i zâci ’iel:
„Măi, soră, măi...da’ ce-i slăghit aşa...îi numa’ chéle şî osu’ di tini...”
„Măi, frati, măi...îi zâci fata...uiti cî...di când sînt la oamini iştia, mari pacosti o mai dat pisti mini...”        
„Da’ci pacosti, măi sorî?”...
”Uiti, eu nu răuşăsc nişiodată sî mai stau la masă...: când sî mă aşăz, ba cî trebi apă (şî fântâna îi la vreo câtiva suti di metri)...da’ eu pânâ când mă duc, ei termină tătî mâncare’...şî nu-mi mai lasă nica...; ba cî li trebi sari, ba ceapă...şî tăt îşi fac di lucru cu mini şî nu mă lasî sî stau locului sî mănânc şî eu...macar ti miri ci”.
„Ie’ lasî, măi sorî măi, cî li vin eu di hac...A sî mă fac cî mă duc eu într-o zî la târg, şî viu eu pi colo pi la ’iei...Dacî n-o sî li placă ci li-oi faci...atâta rău...”
Acu’ vini sara şi...numa’ s-audi la poarta lu’ Câtea:
„Alo, alo...cuscri, cuscri!”
„Da’ cini-i acolo la poartă?” răspundi ista din casă...
„Eu sunt, cuscri!” s-audi din dosu’ porțî...
„A! ‚’neta eşti? Da’ vino-ncoaci!”
Sî îmbrățîşază ei... „Măi, soro, măi...da’ di când nu te-am văzut ai cam slăghit...”
„Iaca am mai slăghit, ci sî facim...îi multă muncă...barbatu’ meu îi plecat, îi duc grija...” răspundi şî sor’sa cu capu’ plecat...
„Măi, da’ di mult n-am mai stat noi la masă împreună...Ț-aduci tu aminti cum stătem noi şî ci rotofică, ci frumoasă erai tu acasă?”...
”Da’ mai frati măi, ci sî-i faci..asta-i treaba, asta-i viața...”
Şi iaca taie ei o găină, fac ei di mâncari...şî zici fratili fetii:
„Hai, sorî, sî stai şî tu la masî lângă mini şî sî fii şî tu sărvită cum sărveşti şî tu pi cuscri”...
Şî s-aşază la masă şî zîci fratili fetii: ”Ei, cuscri...parc-aş bé un pahar di vin bun, aşa cum numa’ matali ai...Ni-aduşi un pahar- două?”
Şî sî duci cuscru în beci şî, până s-întoarci, iaca ista di la masă hap...hap înfulică tătă mâncaré...
Apoi îi zîci şî cuscrii:”Curscră, d’apăi la vinu ista, tari ar mergi şî olecă di apă răci di izvor”...
Şî pleacă şî cuscra di la masă ca s-aducă apa...Apăi...ba că trebi sari, ba murături...şî aşa i-o trimis pi moşnegi până o mâncat cei doi frați tăt...
„Ei, bogdaproste, cuscri, iaca m-am sîmțît şî eu bini la masa ’netali... Acu’ hai ş-om tragi ş-un pui di somn...”
Baba şî moşneagu’ s-întind pe-o laiță... iar oaspitili pe-un pat mai colé... Acu’iaca îî apucă şi pi moşnegi foamea, cî ei nu mâncaseră nica...
„Măi, babo, măi...ci fac cî nu mai pot di foami... mă doari ca di vătămătură... Cuscru ista o-nfulecat tătă mâncaré, parcă n-o mâncat di trîi zîli...Du-ti şî țârcâie oleacă vaca şeia, poati o mai da oleacă di lapti...”
Şî întreabă moşneagu’: „Cuscri, dormi?” Da’ musafiru’ nic, tăcé mâlc...Taci din gură cî ei dorm...”
Sî duci baba, țârcâie vaca...Da’ cuscru cel tânăr, cari auzîsă tăt, îi iesă înainte şî, când sî intri baba în casă, îi spuni: „Dă-ncoaci, mai babă ulcioru’...” Şî ié ulcioru’ cu lapti şî-l bé tăt.
Iaca sî duci şî baba lângă moşneag da’ când dă sî sî culci, numa’ audi :
’’Măi, babă, măi…ai adus laptili ?’’
„Da’ eşti nebun, măi ? Da’ nu țî l-am dat ? nu l-ăi băut tu pi tăt şî nu ne-ai lăsat nie nimica ?...Vai, crecă o ieşît cuscru, o crezut cî-i apă şî ni-o băut tăt laptili… Mari poznă !”
„Vai, babă, vai…da ci ni facim…cî tari nu mai pot…mă doare stomacu’ di foami…Du-ti şî fă o turtă-n vatră ca să ni potolim foamé…”
Şî s-apucă baba sî facă turta…ş-o puni în jaru’ vetrii ca sî sî coacă. Da’ ista tânăr o auzît, el auză tăt…Şî s-opreşti el din sforăit, cî sî făcé că doarmi adânc…
„Ei, cuscri, da’ dormi ?”
„Ei…nu dorm…cuscri…”
„Ei, da ştii ‘neta cum s-ompărțît pământu’ la răzăşi ?”
„D’apăi, cuscri, n-am apucat...cî asta s-o făcut cam pi timpu’ lu’ Ştefan cel Mari…”
„Iaca, dacî nu ştii, îți arăt eu cum…”
Şî puni ista tânăr mâna pi cleşti, şî sî duci la vatră…zâcând: 
„Uiti-aşa, cuscri, câte-o jâghiuță, câte-o jâghiuță…la fiicari o dat, şî în stânga şî în dreapta…” în timp ci amesteca cu cenuşă tătă turta pi care o făcusă baba ca sî-şi potolească ié şî cu barbat’su răul foamii…
Da’ moşneagu’ n-o ştiut ci faci el acolo în vatră…Şî când sî duci…iaca numa’ vedi cî nica nu era bun di mâncari…tătă turta fusăsă făcută una cu vatra...
„Măi, babă, măi…şi ni faşim noi acu’ ? …hai sî mâncăm nişti cotori di curechi, poati or mai fi ramas prin grădină…” Şî iaca merg ei în grădină ca sî cauti cotorii la curechi…şî cu cuțîtili încep ei sî scoghească la varza tăietă…
Da’ din urmă iaca iesă şî cuscru cela tânăr şî, c-un ghişi în mână, începi a țâpa :
„Ei, cuscre, scoală...cuscri...cî iaca o scapat gitili-n curechi!…”
Şî dăi cu ghişiu-n stânga, dă-i cu ghişiu-n dreapta până-i ologeşti di tăt pi cei doi moşnegi hapsâni…şî pestriți la mațî…
Sî-ntorc ei într-un târzîu în casă…cu frica-n sân…da’ şî cu foamé nepotolită…Acu’ ciomăgeala ca ciomăgeala da’…foamé era mai ră…
„Du-ti, măi fimeie, şî fă nişti covaşă…”
Sî duci baba, faci covaşa ş-o puni în ulcior ca să să răcească…Măi târzîu oleacă, iaca pleacă să mănânci da’ din pricină cî era tari flămândă, nu bagă în ulcică numa’ un pumn ci pi amândoi… Cî de’ foamé dă de-a dreptu’…
Acu’ tragi ié mânili din ulcior dar nici chip nu era să li slobozască…Şî, văzând ié cî nu poate sî-şi scoaltă mânili, iaca…obosîtă cum era sî întindi pi laiță…Da’ în loc di cap…cu picioarili pi perină…
Şî trăgé baba la aghioase…da’ moşu, crezând că ié geme di foami, tot lua covaşă sî-i dădé babii zâcând:
 „Na, măi babă, măi…ie şî mănâncă…”
Ş-o umplut-o în noapté acee moşu’ pi babă tătă di covaşă…
S-o trezît baba dimineața şî s-o spăriet când o văzut cî tătă-i murdară…O crezut c-o apucasără neputințîli omineşti prin somn… 
„Văleu, şi-am făcut !!!”
Şî sî duci răpidi în grădină undi avé o cioată di răchită şî ...pi-acolo trecé un pârâiaş…S-aşază baba pi cioata acee şî sî spala… Acu’ moşneagu…în urma babii...sî scoală şî încearcă sî mânânci şî el covaşă cum mâncasă baba c-o sară înainti… Şî pățăşti şî el acelaşi lucru, nemaiputând sî scoată mânili din ulcior…
„Vai di mini, ci ma fac acu’ ? Ia’ sî mă duc în grădină şî sî strâc ulciuru ista di cioata ceeia di răchită…”
Afară s-îngâna încă zîua cu noapté şî moşneagu’ n-o văzut pi babă pi cioată…şî când i-o dat un ulcior di cela în cap…o ditunat-o…Şi baba di colo spărietă…începu sî urli:
„Doamne, nu mă chinui/ Câ nu m-oi măi murdări !”
Şî uiti aşa Câtea şî cu Câtuleasa o pătimit ei în noapte acee…după cum meritasără...
Acu’ sî ni fie la tăți țîniri di minti : ”în viață, bini faci, bini găsăşti şî...cu ci inimă dai, cu-acee primeşti”...
Acu’ eu am încălecat pi-o şa şî v-am spus povesté mea….

a râni – a face curățenie la animale;
lighioi – orătănii, animale de pe lângă casă;
laiță- laviță- bancă dintr-o scândură lată fixată pe pari de-a lungul unui perete în casele țărăneşti;
vătămătură – colici abdominale;
a țârcâi – a mulge;
gite/jite – vite;
curechi- varză;
covaşă – terci din porumb îndulcit deseori cu zahăr;

*culese de la bunicul meu Gheorghe C. Vîrlan (1909-1987) şi repovestite de tatăl meu, Constantin G. Vârlan, în ianuarie 2007.

*Aceste texte au fost incluse şi în volumul Ana Vîrlan - Din drag, cu dor... numai pe jumătate folclor, publicat în februarie 2009 la Editura Crigarux, Seria Patrimoniu - ISBN: 978-973-7799-53-1.

Articole

Prima pagină

© 2007-2017 anavirlan.ro