Articole

Gândul inimii

 

Deseori ne întrebăm cum ar trebui să trăim pentru a nu încerca nici un regret …la sfârşitul acestei vremelnice vieţi…
Căutăm răspunsul înverşunaţi şi niciodată nu bănuim că el stă atât de aproape de noi…De noi, da… dar nu şi de sufletele noastre… Aproape de noi şi implacabil deasupra inimilor, ca o sabie veşnic îndreptată către un duşman nevăzut şi cu atât mai de temut, cu cât amăgirea lui ne rămâne continuu de ...neînţeles...

*

Să vieţuim ca şi cum fiecare zi ar avea douăzeci şi trei de ore, nu douăzeci şi patru.
23 de ceasuri rămase întru „ale noastre”, deşi nici pentru acelea nu suntem noi răspunzători...23 cu somnul, munca, hrana trupului...23- noi cu ai noştri semeni- rude şi prieteni...23 cu amăgirea că putem să ne clădim fericirea...pe pământ...
Şi un ceas, unul singur de ar fi să convorbim cu Creatorul nostru, cu Domnul Dumnezeul făpturilor, dar şi Domn al celor nevăzute... şi tot ar fi, poate,  îndeajuns...
Un sigur ceas măcar, pentru încetinirea sau chiar anihilarea somnului raţiunii, întru munca sufletului AICI, pentru a o împiedica ...DINCOLO.Un singur ceas hrănindu-ne inima şi sporindu-i gândul către Dumnezeu... Un ceas în care să uităm de toate dar nu şi de ceruri...În care să ignorăm „clipa” dar nu ...”veacul vecilor”...Un ceas în care să devenim duşmani ai firii noastre vremelnice...şi atât de vulnerabile în calea uitării...aici, pe pământ.
Şi fiecare zi din săptămână să ne fie îndemn al lucrării pentru suflet...
Să ne aşezăm gând bun la poarta inimii duminica...Să primenim cugetul în Casa Domnului, Biserica lui Hristos, cu rugăciune şi înfrânare...

4
5

Iar lunea să începem munca noastră, nu numai întru folosul pasului şi mâinii ci şi întru acela al ochiului şi minţii...Să facem milostenie, căci ce poate fi mai plăcut Domnului decât o mână întinsă pentru a sprijini, în chiar prima zi a trecătoarei „săptămâni”?...
     Marţea, să începem a lucra spre folosul celorlalţi, dacă lunea ne-am gândit mai mult la ale noastre. Să ne ajutăm chiar şi potrivnicii...iar dacă aceştia se arată cu chip înverşunat, să postim pentru ei.
     Miercurea să lucrăm pentru casa noastră şi să ne rugăm lui Dumnezeu să pună început bun la toate...căci numai El cunoaşte sensul bun al drumului ce trebuie urmat.
     Joia să nu-i uităm pe părinţii şi fraţii noştri după trup, să lucrăm din lucrarea lui Dumnezeu şi spre folosul lor, chiar dacă ei sunt în putere sau au mai mult decât noi din darurile acestei lumi.
     Vinerea să o cinstim cu post (asemenea zilelor de luni şi miercuri) şi cu rugăciune către toţi sfinţii, căci ei ne sunt soli veşnici în faţa lui Dumnezeu. Să cinstim patimile Mântuitorului şi să gândim că tot ceea ce clădim nu este al nostru ci ne-a fost dăruit numai spre vremelnică păstrare...
     Sâmbăta să ne ostenim pentru a termina toate câte au fost începute peste săptămână şi să nu lăsăm lumina zilei să se împuţineze peste mâinile noastre lucrând, nici peste trupul nostru neprimenit sau coborât către necurăţie...
Să cinstim în toate zilele săptămânii pe Maica lui Dumnezeu, Pururea Fecioara Maria şi Sfânta Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, căci nu există altă scară care să urce la cer...decât arma creştinătăţii şi nimeni care să ne întâmpine acolo sus cu mai multă milostivire cerească decât Împărăteasa a toate..
Iar Duminica să ne fie prima zi ca importanţă, chiar dacă e ultima a săptămânii, şi toate ale noastre să le facem cu gândul inimii la Dumnezeu...
Aşa ar trebui să VIEŢUIM...pentru ca mai apoi, dincolo, să TRĂIM...
Să nu căutăm mărirea pe pământ şi întru toate să ne smerim, neuitând cuvintele Mântuitorului care, cunoscând gândul inimii ucenicilor Săi şi aşezând între ei pe un copil, a zis: ”...cine este cel mai mic între voi toţi, acela este mare”...
Peste toate să vedem slava Sfintei Treimi şi a Maicii lui Dumnezeu, ca să nu avem nici o părere de rău la despărţirea sufletului nostru de trup.

(Articolul a fost publicat în numărul 11 al revistei Tradiţia Ortodoxă, în martie 2006)

Articole

Prima pagină

© 2007-2017 anavirlan.ro