Articole

Jurnal de călătorie...

(fragmente)

       
Vineri, 25 aprilie (2003) am plecat de la Piatra Neamţ la orele 18 iar de la Roman (jumătate din excursionişti au fost romaşcani) la 19...
Am călătorit toată noaptea pe direcţia Braşov-Sibiu-Arad-Nădlag...astfel că, în ziua de sâmbătă, cam pe la 10 dimineaţa eram în vamă. Nu am putut pleca imediat, deoarece am aşteptat  mai bine de 4 ore un alt autocar, al aceleiaşi firme de turism ("Perfect Travel") care făcea curse externe. Acest autocar urma să se întoarcă având prima tranşă de excursionişti care parcurseseră acelaşi traseu în cele 10 zile anterioare plecării noastre...Urma aşadar să se întoarcă şi să ne preia pe noi, iar autocarul care ne dusese de la Neamţ până la graniţă să-i aducă pe ceilalţi acasă... I-am aşteptat destul de mult deoarece ei au fost ţinuti 2 ore în vama maghiară şi încă două, în vama noastră... (despre chiţibuşelile vamale, o să  mai vorbim pe parcurs)...
Această aşteptare avea loc în Sâmbăta Mare...Să nu râdeţi...Toată lumea făcea friptură de miel, drob , oua roşii şi altele iar noi stăteam în vamă, pe o căldură care începuse să devină insuportabilă... 26 de elevi şi 20 de adulţi...şi ne întrebam cu din ce în ce mai multă insistenţă unde o să "ne prindă" Învierea Domnului... Cei mai sceptici spuneau că o să fim şi noi şi cei care veneau de la Veneţia (punctul terminus al călătoriei) în vamă şi că o să ciocnim ouăle roşii aduse de noi, cei care veneam de acasă....Alţii mai optimişti în ceea ce priveşte situaţia grupului nostru, credeau ca noi o să ajungem la Viena, dar că ceilalţi o să circule spre Piatra şi Roman toată noaptea de Înviere...
Au avut dreptate optimiştii...
Înainte cu vreo douăzeci de minute de miezul nopţii ne aflam într-adevăr la Viena, cazaţi, dar nu pregatiti să sărbătorim, ci să facem baie şi să dormim...
Mă întorc la trecerea "peste hotare"...Dacă cei care se întorceau acasă, frânţi după 10 zile în care parcurseseră circa 6000 de kilometri, au stat 4 ore în cele doua vămi (maghiară şi română) noi am avut totuşi noroc şi după... 2 ore zburdam veseli cu peste 100 de kilometri la oră, pe autostrada maghiară...care ducea la Budapesta...

*
Primul lucru ce mi-a atras atenţia pe teritoriul maghiar a fost o staţie de benzină... PETROM. Am crezut că nu văd bine....Dar aşa era. Benzina începuse, dincolo, să se scumpescă sensibil...După câţiva kilometri (vreo 20-30) de la graniţă ne-am confruntat cu primul radar... Am fost opriţi de un echipaj de poliţie nu din cauza vitezei ci pentru că nu circulam cu luminile aprinse, aşa cum e regulamentar la ei...Am uitat să precizez că autocarul nostru avea număr de Harghita. Asta ne-a salvat. 222,3 forinţi e preţul benzinei la ei, 1 euro reprezintă cam 244-248 forinţi... Apropo de benzină şi de drumuri... zic acum ca să nu mai revin pe parcurs... În ţările prin care am trecut, am observat că benzina se scumpea din ce în ce mai mult din Ungaria către Austria, mai apoi către Germania şi Franţa... În Italia s-a ieftinit iar şi s-a apropiat de preţul benzinei de la noi... chiar dacă italienii calculează totul în euro ca şi austriecii, nemţii şi francezii... Cât priveşte şoselele şi autostrăzile, toată lumea a căzut de acord că cele mai bune sunt în ordine ale nemţilor, austriecilor şi mai pe urmă ale italienilor...In Ungaria si Italia e mizerie ca si pe la noi...Cel putin, la maghiari am văzut gunoaiele adunate in fata portilor, ziua in amiaza-mare...În Italia am văzut rufe întinse pe frânghii la uscat, ca şi pe la noi....În celelelte ţări, nu...
Cei mai cu bun simţ şi cei mai toleranţi sunt cu siguranţă francezii. Cei mai îndrăzneţi, italienii (in ultima zi de excursie, în Piaţa San Marco din Veneţia un tip care mi-a făcut o fotografie la minut- de la 10 euro, ajunsesem la 7,5- mi-a făcut  şi o propunere indecentă pentru seara aceea, pe şleau...Faptul că am rămas perplexă, l-a blocat şi pe el)...Pe teritoriul maghiar, am văzut cele mai multe trailere cu maşini de import...
Prin intrarea pe teritoriul maghiar, s-a făcut practic intrarea în vară pentru că temperaturile au fost peste 25 grade Celsius...De la graniţa noastră până la Budapesta sunt cam 270 de kilometri, încă 70-80 până la cealaltă graniţă a ungurilor, şi alţi 150 până la Viena...Pentru accesul pe autostradă am plătit 1820 forinţi, adică 8 euro... (aceasta e taxa pentru autocare). Pe drumul european 105, am remarcat, din 5 în 5 kilometri cabine telefonice de urgenţă...

II.

Condiţiile de cazare au fost mai bune decât m-am aşteptat (raportate la banii care s-au dat pentru transport): 6 nopţi de cazare şi şase mic-dejunuri tip bufet suedez- 250 euro....  mă întreb cu ce a mai rămas firma care a organizat excursia..) Cele mai multe facilităţi au fost la Viena şi, paradoxal, cazarea a fost mai ieftină decât în Franţa (la 20 km de Paris) şi decât în Lido di Jesolo (la vreo 30 de km de Veneţia)...Cea mai scumpă cazare am avut-o în staţiunea Lido di Jesolo, pe ţărmul Mării Adriatice şi condiţiile au fost  "slăbuţe"... Noroc ca am stat doar o singură noapte...
Din cele 11 nopţi, 6 au fost cu cazare iar restul, pe drum...că nici nu se putea parcurge un asemenea traseu stând prin hoteluri. În privinţa micului dejun, pot spune că cel mai bogat a fost în Austria, unde am fost cazaţi la hotelul unei "confrerii catolice"- Sfântul Josef"(Iosif)...M-a impresionat acolo mozaicul vertical (mural) ce reprezenta scena în care fiii lui Zevedeu, Petru şi Andrei, ies la pescuit împreuna cu Iisus, înainte de a fi chemaţi spre a se face "pescari " de oameni...
În rest, hotelul nu excela în prezentări de scene religioase şi nici de icoane... Ba, dimpotrivă, de pe majoritatea pereţilor se zgâiau la noi numeroase măşti hidoase...
După noaptea de Înviere, pe care ar fi fost însă normal să o petrecem la biserică, am servit dimineaţa micul dejun care avea de toate, de la lapte, cereale, cafea, sucuri de fructe, fulgi de ciocolată, până  la chifle, pâine prăjită, unt, miere, brânză topită, croissante cu caşcaval şi un fel de plăcinte cu brânză pe deasupra cu care gazdele au încercat să "închipuie" pasca, din respect pentru ce sărbătoream noi în ziua aceea ... Nu s-au servit deloc carne, salamuri, şuncă şi alte de astea...
Nici în Franţa nu ne-au inclus în micul dejun carne, iar restul ... a fost cam...anemic... La Lido di Jesolo au apărut feliile foarte subţiri de jambon...Am observat că toţi, şi austriecii, şi francezii şi italienii au un adevărat cult pentru brânzeturi...Numai la francezi sunt peste 300 de sortimente...Am încercat şi eu vreo 3-4 şi mi-a plăcut Roche du Baron, o brânză foarte fină, învelita într-o "scoarţă" mucegăită şi cu fire abia vizibile din acelaşi mucegai negru prin ea...Mi-am învins repulsia şi am mâncat...Nu ştiu care o fi fost rostul învelişului... dar conţinutul a fost bun...Ca preţ....o rotiţă de vreo 300 gr...6 euro...(o pâine feliată "pain mie"...un fel de pâine fără coajă, cu miere prin ea...deci puţin dulce... varia de la 1.20 euro la 1.80, iar apa minerală Evian costa de la 2 euro la 3 euro sticla de un litru....În centrul Parisului se vindea la sticle de jumătate apa de izvor demineralizată, cu 1 euro ...Nu era foarte cald dar trebuia să cumperi, dacă aveai de gând să stai câteva ore în oraş pentru că acolo e apa scumpă şi de la chiuvetă nici gând să poţi bea... În curtea interioară a Muzeului Louvre erau nişte băieţandri din Pakistan care ţineau sticlele de plastic - îmbuteliate în mod corespunzător, deci sigilate- în găleţi cu apă).
Dar ...să mă întorc la Viena...
După micul dejun, ne-am "îmbarcat" în autocar pentru a face un tur al oraşului, în compania unei românce, LIDIA PARII, ghid al majorităţii grupurilor de elevi şi profesori români care au vizitat Viena în ultimii 2-3 ani...


III.

În timp ce mai făceam câte o fotografie, îmi luam şi notiţe pe agendă, căci ghida noastră ne-a spus o mulţime de lucruri interesante şi ar fi fost păcat să le "pierd".
Viena este un oraş foarte curat şi aerisit.
Este impărţit în 23 de beţircuri adică sectoare, în care locuiesc aproape 1.700.000 de oameni. Aici se află al doilea turn ca înălţime din Europa  (Turnul Millenium) şi cea mai lungă clădire din lume-"Karl Marx Hoff". Aceasta din urmă, este o clădire de locuinţe (1600 de apartamente) construită de Partidul Socialist sau Partidul Roşilor şi se întinde pe o lungime de 1 kilometru şi 200 de metri. Este o clădire roşie la culoare...ca şi partidul-tată... În curtea ei interioară se află locuri de joacă pentru copii, amenajate foarte ingenios. Primăria vieneză este cel mai mare proprietar de locuinţe din Europa. Însă chiriile sunt aici foarte mari şi este mai convenabil să cumperi o locuinţă decât să închiriezi una. Cea mai ieftină chirie a unei garsoniere este de 250 euro pe lună, în condiţiile în care salariul mediu al unui austriac este de 1500 euro/lună, iar cel minim pe economie de 900 euro. Austriecii sunt plătiţi de 14 ori pe an: în cele 12 luni calendaristice, la Crăciun şi înainte de a intra în concediul de vară.
Ca arhitectură, deşi nu prea am surprins asta în fotografiile mele, Viena este un oraş  pitoresc. Alături de clădiri foarte vechi, ridicate pe la 1200-1300 (nu e nici o greşeală de scriere!) se află clădiri foarte noi şi, bineînţeles... moderne ca stil.
În Viena nu se demolează nimic. În schimb, se construieşte şi se renovează. Comisiile de renovare sunt extrem de severe şi se fac analize complicate în momentul în care se decide vreo modificare de arhitectură. Şoferii vienezi sunt foarte amabili, poate şi din cauză că străduţele capitalei austriece sunt foarte strâmte şi ar deveni practic imposibil pentru un autoturism sau autocar străin să treacă prin trafic în mod regulamentar.
În jurul Vienei sunt dealuri pline de vii. În acestă regiune se obţin vinuri şi şampanii foarte fine care pot fi servite direct de la producătorii ce au localuri la parterul propriilor locuinţe, peste tot prin Viena. Când localurile sunt deschise, se atârnă o crenguţă de brad la intrare. Există şi vinuri dulci dar austriecii le preferă pe cele seci. Schlumberg este cea mai cunoscută marcă de şampanie vieneză. De asemenea, austriecii sunt mari consumatori de cafea. Şi consumatori, şi producători.
Cultivarea cafelei în Imperiu a început după 1683, mai exact după învingerea turcilor care încercaseră un al doilea asediu asupra capitalei (primul, nereuşit, fusese în 1529). Au rămas cu ceva bun austriecii de la turci, după ce au reuşit să-i pună pe fugă: cu sacii   de cafea. Din cele 150 de soiuri existente în Austria, cele mai bune sunt Melange, Browner, cafeaua lui Franz Josef sau aceea a Împărătesei Sissy. Nu este suficient să te duci la o cafenea şi să ceri "o cafea" pentru că nu vor şti chelnerii ce să-ţi aducă...trebuie să specifici în mod clar ce doreşti să serveşti.
Datorită poziţiei geografice şi a reliefului, Viena cunoaşte o climă destul de blândă, fără călduri caniculare vara şi cu temperaturi de minimum  -20 grade iarna. În anotimpul rece, Dunărea devine un imens patinoar şi e bine de reţinut că vienezii patinează de la 5 la …90 de ani...
86 % din populaţia Vienei este catolică. Dar, din cauza taxelor lunare impuse, multe persoane s-au retras de la biserică şi preferă să declare în timpul recensământului că sunt atee.
Ring este bulevardul din centrul capitalei austriece rezervat exclusiv pietonilor. Deci centrul nu este populat şi nici...poluat de maşini.
Viena este oraşul cu foarte multe muzee pe absolut orice temă: artă, tehnică, armuri, muzică, ştiinţe ale naturii, tabac etc. Aici există 2 muzee unice în lume: Muzeul Crimei şi Muzeul Înmormântării (tradiţiilor de îngropăminte). Şi acum unii austrieci (care îşi permit, bineînţeles) preferă să fie duşi la cimitir ca pe vremea Habsburgilor, la căderea serii , fastuos, cu făclii şi cu mii de flori pe aleile pe care trece cortegiul funebru.

IV.
 
Lidia Parii, românca stabilită la Viena s-a arătat extrem de amabilă şi ne-a răspuns la toate întrebările...E normal, pentru că grupul a plătit-o pentru "prestaţia" ei de vreo 2 ore cu...200 euro (probabil neimpozabili).Ţin să precizez că în costul excursiei, adică în suma de 250 euro de la început nu au intrat vizitele la muzee, ghidul de la Viena (5 euro de persoană) şi parcările (în multe locuri, ca să nu mai plătim, am reuşit să parcăm pe străduţe lăturalnice. Putea să se adauge şi o amendă de 343 de euro pe drumul de întoarcere, la ieşirea din Italia spre Austria…
Trebuie să spun că am fost, fără voia mea, traducător şi în Franţa şi în Italia...Eram singurul profesor de română-franceză din autocar…şi am fost "exploatată” la maximum…Partea bună a fost că s-au redus mult costurile la mai toate muzeele, elevii şi profesorii beneficiind de reduceri.            
Mă întorc la ghida noastră şi la...povestea cu lebedele...Cu cea mai mare seriozitate, ea ne-a spus că în Austria nu s-a auzit, nu s-a văzut şi nu s-a scris niciodată nimic despre  ţiganii din România care au mâncat lebedele de pe un lac din Viena. A spus că această "istorie" a fost desigur un tertip publicistic născut la noi, pentru a crea aspectul senzaţional al ştirii şi pentru a se putea vinde mai bine ziarul respectiv... Sunt ţigani din România la Viena, dar sunt şi tot felul de alte naţii care le fac probleme austriecilor.
Austria, ca orice ţară, are particularităţile ei şi lucrurile cu care se poate lăuda. Aici a fost inventată "cheia franceză" (nu e nici o greşeală), "maşina de cusut", "sistemul percuţiei"   (am întrebat în ce consta şi ni s-a spus că se referă la pătrunderea burghiului într-un zid, foarte uşor şi fără zgomot) şi "maşina de scris"... De asemenea, ce este specific pentru Austria, sunt bomboanele de ciocolată "Mozart"şi "Împărăteasa Sissy"...(foarte scumpe, ce-i drept)....Se găsesc şi la noi, la Shell sau la magazinele tip Mall).
După turul oraşului, am trecut prin pădurea vieneză şi ne-am îndreptat către platoul  unde se află Biserica ridicată de polonezi (au trecut şi pe acolo, nu numai pe la Cetatea Neamţului) în cinstea regelui Sobieski...şi de unde am putut privi întreaga Vienă...."de la înălţime"...
           
V.
Mozart nu a fost sărac (deşi se odihneşte într-un cimitir al săracilor), după cum au spus unii.. Chiar a câştigat foarte bine şi a trăit în case luxoase. Expresia "cât cheltuia Mozart"  a devenit proverbială la austrieci şi se foloseşte pentru a defini "risipa şi huzurul". (muzicianul pierdea  la cărţi, bea enorm şi era afemeiat)... Palatul Schonbrunn, unde am vizitat doar grădinile (din lipsă de timp), este locul în care Mozart a cântat pentru prima oară, copil fiind, în faţa Împărătesei Maria Tereza.
În Viena, aerul este foarte curat şi nu există industrie poluantă. Schneberg, "Muntele de Zăpadă", este locul de unde capitala vieneză îşi "ia" apa potabilă. Astfel se explică faptul că, faţă de Paris, Viena are apă potabilă foarte bună... (totuşi, nu ca la Piatra Neamţ).
Viena este considerată oraş al palatelor: e firesc, deoarece aici a fost cândva capitala unui imperiu...Ca şi la Veneţia sau  Rio de Janeiro, aici are loc anual un carnaval celebru...Pe vremea Mariei Tereza, a fost interzis la un moment-dat deoarece, în perioada respectivă  umblau noaptea pe străduţele înguste fel de fel de răufacători şi se înmulţiseră jafurile şi crimele. În timpul "prohibiţiei", carnavalul a fost înlocuit cu balurile, deoarece acestea nu se desfăşurau în aer liber ci în palatele regale sau ale nobililor şi nu mai prezentau un pericol.
Grinzing este un cartier celebru unde locuiesc foarte mulţi producători de vinuri. Vânzarea se face direct de acasă şi nu există practic locuinţă în acest cartier la parterul căreia să nu se afle un cât de mic local...Primăria vieneză încurajează acest tip de comerţ (nu ştiu dacă asta  s-ar întâmpla şi la noi) în scopuri turistice...
La loc de cinste în Austria se află şi berea, şi "limonada" de plante medicinale "Almdudler"  (tipic austriacă) dar şi <<schnitzel-ul vienez>>. Ghida noastră a ţinut să specifice că sniţel vienez, la fel ca la Viena, se mai poate servi doar în România.

4

5
În Austria nu există nici un magazin deschis duminica. Este ziua de odihnă, respectată cu sfinţenie, ziua în care lumea iese la  iarbă verde (grătarele sunt foarte populare şi la ei, ca şi la noi şi americani)...Austriecii preferă să iasă în natură, cu mic cu mare, şi nu de puţine ori pot fi văzute la un loc, în acelaşi grup, 4 generaţii: străbunici, bunici, părinţi şi copii....Pe foarte multe maşini, în Austria am văzut biciclete şi bărci... Nu prea se fac vizite acasă şi, dacă există vreo ocazie deosebită, vienezii se întâlnesc în oraş, la restaurant. Copiii nu se joacă niciodată prin faţa caselor sau blocurilor, ei au parcuri şi locuri  special amenajate. Până pe la vârsta de 14-15 ani, adică până devin liceeni, ei nu sunt trimişi niciodată singuri la cumpărături.
În zilele de duminică, singurii care fac comerţ sunt emigranţii care au fie tarabe cu suveniruri, fie haine. Am văzut nişte asiatici care vindeau feţe de masă şi alte lucruri croşetate şi brodate ... Printre aceste lucruri am identificat ii româneşti....şi prosoape cusute la noi..
În mod oficial, în Austria se vorbeşte limba germană literară. Există însă şi dialecte (vienez, tirolez) pe care un vorbitor exclusiv de limba germană nu le înţelege. Dacă doi vienezi se întâlnesc pe stradă aproape de ora prânzului, salutul lor este "Malteit!", adică "Poftă bună!" (Gutten appetit! în germană).
Biletele de tramvai şi de metrou pot fi cumpărate de la tutungerie (Tabac). Dacă la Paris există metroul de suprafaţă, la Viena există trenul rapid (Schnelban), cu care se poate ajunge imediat dintr-un colţ al Vienei în altul. Alte mijloace de transport tipice sunt tramvaiele şi autobuzele  vechi, cu podeaua foarte joasă, la nivelul trotuarului, astfel că a devenit impropriu la Viena să spui "mă urc în autobuz/tramvai)...
Cel mai mare parc de distracţii din Viena est Prater. Aici se află Roata Besset. Besset a fost un inginer englez care a construit roţi de felul acesta la Chicago, Viena şi Paris...La Viena este singura care a mai rămas. La Paris,  s-a renunţat la ea, acum doi ani. Aceasta roată are un diametru de 65 de metri, 420 de tone şi o viteză de 0,75m/ secundă. Pe ea sunt montate cabine de tramvai de unde doritorii se pot delecta cu imaginea oraşului şi a împrejurimilor.
În Stadt Park se află statui ale compozitorilor clasici. Cea mai frumoasă, fixată pe un soclu de marmură de Carrara şi învelită în foiţă de aur de 24 k, este statuia lui Johann Strauss.

VI.

Hundertwasser-Haus este o clădire foarte "pitorească" construită în întregime din materiale reciclabile de către arhitectul... Hundertwasser (15.12.1928 - 19.2.2000). Este una dintre cele mai frumoase clădiri de acest gen.  Nu se poate să vizitezi Viena şi să o ignori.
Am găsit un site  despre ea www.hundertwasserhaus.at . Un amănunt interesant, totuşi: cei care locuiesc în această "clădire ecologică" (sunt şi apartamente şi magazine în incintă), nu au voie să modifice arhitectura decât 10 cm în jurul ferestrei. Chiar dacă sunt proprietari ai apartamentelor, locatarii trebuie să respecte clauzele contractuale..
Schonbrunn este un termen german care înseamnă "izvor cu apă bună de băut" (Belle Fontaine, în franceză) dar este şi numele Palatului Habsburgilor, reşedinţa imperială cea mai cunoscută. Din cele 1441 camere, se vizitează doar 40. De fapt, aceste 40 de încăperi au fost dintotdeauna cele mai luxoase. Celelalte (cam multe, ce-i drept) erau ale personalului de întreţinere, de la cameriste până la grădinari, de la bucătărese până la doamnele de companie ale Împărătesei Maria Tereza.
După cum este apreciat în lume "albastrul de Voroneţ", tot astfel austriecii se pot lăuda cu "galbenul de Schonbrunn"...obţinut, se zice, prin metode exclusiv naturale.
Monarhia austro-ungară a apreciat foarte mult acest castel, iar mai târziu, în timpul ocupării Vienei de către francezi, Napoleon a făcut din acest monument de arhitectură resedinţa sa, loc în care a şi semnat  celebrul tratat de pace "Schonbrunn"... Fiul lui Napoleon, ducele de Reichstadt, a crescut aici şi poate fi văzută şi astăzi căsuţa de lemn pe care tatăl  (Napoleon Bonaparte) a proiectat-o ca "loc de joacă" pentru fiul său, în mijlocul grădinii ...
Khrouchtchev şi Kennedy şi-au strâns mâinile aici, în  Salonul Oglinzilor, spaţiul în care se marcase mai înainte sfârşitul monarhiei şi proclamarea republicii... Acest castel impozant s-a constituit în "teren" propice pentru dezvoltarea culturii şi ştiinţei... Arta, muzica şi poezia au luminat la Schonbrunn saloanele baroce şi pe acelea în stil rococo... Aici, după primul  concert "imperial",  băieţelul Mozart a sărit pe genunchii Mariei Tereza... Wagenseil, Gluck şi Haydn au compus opere şi operete celebre.  "Fidelio" a lui Beethoven a fost "creată" în grădinile de la Schonbrunn...
Grădina zoologică schonbrunneză, cea mai veche din lume (1752), oferea cuplului imperial o privelişte minunată în timpul micului dejun din pavilionul special amenajat dar oferea de asemenea şi o mulţime de oportunităţi pentru studiile ştiinţifice. Această grădină zoologică a fost amenajată de Francois Stephan de Lorraine, soţul Împărătesei Maria Tereza, după planurile lui Jean-Nicolas Jadot de Ville-Issey. Habsburgii au fost mari iubitori de faună şi floră exotică, fapt ce i-a determinat pe diplomaţii din lumea întreagă să le facă daruri unice în acest sens.  Palmenhaus era sera cea mai întinsă din Europa şi adăpostea şi "comoara " Mariei Tereza: un mirt  adus din Extremul Orient.
Spuneam că, din lipsă de timp, nu am vizitat la Schonbrunn decât grădinile. E un motiv în plus pentru a dori din tot sufletul să vizitez cât se poate de repede, din nou, Viena...

VII.

Dupa turul cu autocarul îin Viena, vizita la Hundertwasser-Haus şi la Schonbrunn (grădinile), pe la ora prânzului  am pornit către Salzburg, oraşul cel mai apropiat de graniţa cu Germania. De la zona de “vale-deal” a capitalei (Câmpia Dunării austriece)  am trecut către regiunile cu podişuri, pentru ca mai apoi să ne întâmpine o privelişte mirifică: aceea a Alpilor austrieci, ce-i drept nu foarte înalţi (Grossglockner-3796 metri şi Dachstein- 2996 metri) dar foarte frumoşi şi cu crestele acoperite încă de zăpezi. În  după-amiaza Duminicii de Paşte am traversat  Austria de la est la vest trecând din provincia Viena către Austria-Joasă şi Austria Înaltă şi pregătindu-ne pentru o nouă “escală” de o oră-o oră şi jumătate la Salzburg- oraşul natal al lui Mozart. (Cele nouă provincii sau landuri ale Austriei sunt Austria Joasă, Austria Înaltă, Burgenland, Carinthia, Salzburg, Styria, Tyrol, Viena si Vorarlberg.)
Deşi nu am putut face fotografii cu aparatul meu la Salzburg (se descărcase) îi mulţumesc Sabinei pentru fotografiile făcute.
Totuşi nu pot să nu spun două-trei cuvinte despre acest oraş. Capitală a provinciei Salzburg, la poalele Subalpilor (cum avem noi Subcarpaţii) de Salzburg, oraşul natal al lui Wolfgang Amadeus Mozart se întinde pe malurile râului Salzach. Numără 139.000 locuitori şi seamană foarte bine ca arhitectură cu unele oraşe transilvănene. Punctele de atracţie turistică sunt: casa memorială Mozart, catedrala catolică- ce ar putea să stea la loc de cinste şi într-un oraş mult mai mare, monumentele medievale în stil baroc (fortăreaţa Hohensalzburg) iar evenimentul cultural cel mai important este Festivalul anual de muzică.
Ceea ce m-a impresionat pe mine în scurta oprire în acest oraş au fost clădirile construite în stâncă, în centru, pentru că aşa “s-a nimerit” să treacă o bucaţică de munte prin “mijlocul” străzii… De asemenea, tunelul tot din centru, cu două arcade sculptate… foarte frumoase… merită să fie revazut şi imortalizat fotografic.
Referitor la tuneluri, trebuie să spun că în toate zilele excursiei, pe teritoriul Austriei, Germaniei, Franţei şi Italiei am trecut prin aproximativ 40-50, cu o lungime variind între 100 m şi 13 kilometri. Totuşi nu am trecut prin cel mai lung de peste 30 de kilometri - nu-mi amintesc nici numele lui şi nici ţara în care se afla…. (parcă în Franţa, dar nu sunt sigură). Aceste tuneluri sunt foarte bine luminate şi ventilate iar şoseaua are câte două sau trei benzi pentru fiecare sens. Limitarea de viteză variază de la 100 km/h la 80km /h. Din loc în loc, cred că la fiecare 500 m, sunt săpate în stâncă, pe ambele părţi, spaţii de refugiu pentru persoane, probabil în caz de prăbuşire a pereţilor, cutremur, inundaţii s.a. Distanţa dintre autovehicule în tunel trebuie să fie de 100 metri  şi, dacă această regulă nu se respectă, şoferii sunt avertizaţi prin lumina roşie a semafoarelor montate pe plafon.
Din Salzburg am plecat la căderea serii şi ne-am îndreptat către Germania. Am fost cu toţii impresionaţi că frontiera a fost trecută “ca prin varză” pentru că şi vechea vamă austriacă şi cea germană dispăruseră ca instituţii, rămânând punctele de trecere pustii... Acum înţelegeam ce înseamnă …”Spaţiul Schengen”…
În Germania, s-a schimbat oarecum aspectul autostrăzii, aceasta devenind cu adevărat modernă. Ne-au însoţit, de la Salzburg către Munchen şi Stuttgart,  Alpii Germani pe care însă nu i-am putut admira în toată splendoarea lor deoarece am călătorit în noaptea de duminică spre luni. Am traversat Rhinul şi am părăsit teritoriul german spre dimineaţă, în zona Rastatt, îndreptându-ne spre Strasbourg, oraşul care adăposteşte Curtea Europeană…
La răsăritul soarelui, în ziua de luni 28 aprilie, ne aflam în plin teritoriu francez şi ne bucuram că putem în sfârşit să înţelegem mai bine unele indicatoare de circulaţie, numele magazinelor, străzilor sau …panourile cu mesaje publicitare…

VIII.

Dintotdeauna mi-am dorit să văd Franţa. Am simţit-o aproape de sufletul meu poate şi pentru faptul că a trebuit să studiez cultura şi civilizaţia franceză de la 16-17 ani (ca elevă în singura clasă de filologie din liceele judeţului Neamţ, cu diriginta profesoară de franceză) dar şi ca studentă la română-franceză....la o universitate cu tradiţie în sensul acesta: universitatea ieşeană...
Franţa m-a "chemat" cu insistenţă şi eu i-am auzit în sfârşit "glasul " abia după ce am împlinit 30 de ani.
Francofoni fiind, noi românii i-am perceput întotdeauna pe francezi ca pe "fraţii noştri" întru latinitate...Şi nu ne înşelam deloc în privinţa asta....Sunt joviali, deschişi, binevoitori şi, mai presus de orice, foarte "curaţi" şi aerisiţi, ca mod de a gândi şi de a trăi....
Atât sunt francezii de consecvenţi încât, în Republica ce-şi începea existenţa cu şi prin deviza "Liberte, egalite, fraternite!" la sfârşitul secolului al XVIII-lea, se păstrează şi astăzi aceeaşi mentalitate şi aceeaşi deschidere către toate naţiile lumii, religiile şi culturile de pe mapamond...
Am văzut în Franţa şi în special în Paris unde am stat de luni, 28 aprilie 2003 la prânz, până vineri 2 mai 2003 orele 16.00, toate naţiile lumii: de la indieni, pakistanezi, algerieni, marocani, tunisieni, vietnamezi, thailandezi, până la senegalezi, greci, ruşi şi...români...(românii pe care i-am întâlnit noi....se situau la extreme...un om de afaceri foarte bine realizat...şi  nişte cerşetori care  dormeau noaptea pe sub podurile Senei....).
În Franţa toţi sunt "primiţi bine" ...toleraţi să zicem...în măsura în care şi ei sunt destul de uşor adaptabili...Trebuie să spun că ocupaţiile sunt ierarhizate şi după provenienţă...Cei de culoare, veniţi din ţările subdezvoltate, au profesii "liberale" ...de la portar, vânzător de suveniruri, cameriste de hotel, la şoferi de taxi sau de autobuz... Arabii fără bani... practică micul comerţ... (alimentar, de exemplu)...La fel şi asiaticii...Cei cu bani...fac afaceri...în alt stil şi la un alt nivel...
Însă toată lumea are acolo o calitate...ceea ce pe la noi nu cred că vom vedea prea repede: bunăvoinţa, amabilitatea, zâmbetul constant pe buze... (când ţi se adresează) şi....simplitatea vestimentară.
Am ajuns la Hotelul "Premiere Classe", situat la circa 20-25 km de Paris în zona Villeneuve-Saint Georges, pe la prânz...Condiţiile de cazare ceva mai slabe ca la Viena...
Aşadar am ajuns la locul de cazare pe la prânz, ne-am schimbat, am stat la masă, ne-am mai odihnit vreo oră şi pe la 4 am pornit în marea aventură spre Paris şi prin Paris...
Obiectivele primei zile au fost: Pantheon-ul, Grădinile Luxembourg, Place de la Concorde şi cel mai faimos bulevard al Europei... Champs-Elysee, la capătul căruia "tronează"  Arcul de Triumf...de altfel, nu singurul din capitala franceză...   

IX.

Biserica neoclasică Sainte Genevieve, astăzi Panteonul, are o arhitectură inspirată din arhitectura catedralei Sfântul Paul din Londra. Tendinţele greceşti sau romane s-au manifestat în arhitectura franceză în special în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea. Săpăturile făcute în 1738  la Pompei şi influenţa arhitectului italian Andrea Palladio au constutuit începutul unei generaţii de arhitecţi absorbiţi de geometria coloanelor. Cel mai evident exemplu pentru asemenea biserici este Sainte Genevieve, proiectată de Jacques-Germain Soufflot, astăzi cunoscută ca Panteon. Început în 1773, domul său în colonade este susţinut de patru coloane (construite de Guillaume Rondelet) care unesc cele patru arce mari.
Deşi am folosit blitz-ul, luminozitatea fotografiilor este redusă... Trebuie sa spun că, prin majoritatea interioarelor pe care le-am văzut, acţionează filtrele- nu pot să ştiu de ce natură sunt ele - astfel că, dacă nu este dezactivat sistemul de alarmă, nu ies fotografii clare,  indiferent de performanţele aparatului fotografic...

X.

Mulţi parizieni îşi doresc să locuiască  în apropierea Grădinilor Luxembourg, pentru că acesta este unul dintre cele mai liniştite locuri ale capitalei, unul din cele mai verzi şi cele mai cochete... E deosebit prin porţile şi străzile sale vechi, prin grădinile elegante dar în acelaşi timp intime... Numeroşi elevi de la ..."grandes ecoles" şi..."lycees"... din zonă, vin aici să se relaxeze, în timpul zilei...În orele călduroase, bătrânii se întâlnesc sub castani pentru o partidă de şah sau pentru tradiţionalul joc de ..."boules"...
În partea de vest a Cartierului Luxembourg, clădirile sunt publice şi oficiale, iar în partea de est, pot fi admirate coroanele bătrânilor castani de pe Bv. Saint-Michel... Grădinile Luxembourg au fost deschise complet publicului pe vremea când contele de Provence (ulterior, Ludovic al XVIII-lea) era proprietarul lor şi când, contra unei mici taxe, vizitatorii intrau şi se puteau servi cu fructe din pomii livezii...
Grădinile, Palatul şi vechile case de pe străzile din partea de nord a Cartierului Luxembourg au rămas intacte şi sunt un punct constant de atracţie pentru turişti...

XI

Michelet numea Catedrala Notre Dame "livre d'histoire"...carte de istorie. Faţada are 3 portaluri, sensibil inegale, iar turnurile măsoară 69 de metri. Această capodoperă a armoniei arhitecturale a fost "personaj literar" în romanul omonim al lui Victor Hugo. Pe locul unde s-a construit, a existat înainte de era creştină un templu dedicat zeilor Galiei,  mai apoi un templu roman şi, succesiv, două biserici creştine, astfel că zona respectivă poartă amprenta tuturor etapelor pe care le-a parcurs Franţa, de-a lungul existenţei sale.
Începută în 1163, construcţia a durat două  secole. Planul iniţial al arhitecturii a fost schimbat de mai multe ori în aceste două sute de ani, astfel că ideile de bază rămân necunoscute. Această catedrală franceză a influenţat arta gotică a ultimelor 6 secole, din Germania până în Suedia. În secolul al XVII-lea au fost desfiinţate stalurile iar în secolul al XVIII-lea modificate vitraliile şi o parte din portalul central. Revoluţia franceză... a distrus statuile şi faţada. În 1871... un incendiu... În perioada romantismului,  a revenit  însă în sufletele francezilor şi gustul pentru valorile trecutului, astfel că Notre-Dame a fost salvată de la ...ruinare. Arhitectul Viollet -le-Duc a impus mai mult o reconstrucţie decât o restaurare.
De sus, catedrala oferă o imagine superbă asupra  insulei La Cité, pe care este construită...în chiar plin centru parizian. De asemenea,  oferă o panoramă extraordinară a zonei colinare încoronate de Pantheon şi de o altă minunată catedrală: Sacre-Coeur.

XII.
Place de la Concorde marchează trecerea de la Grădinile Tuileries care se găsesc în spatele Muzeului Louvre şi Bulevardul Champs -Elysee ce se sfârşeşte sub Arcul de Triumf.
În Place de la Concorde poate fi văzut Obeliscul de la Luxor vechi de peste 3000 de ani. Această piaţă a fost "gândită" de arhitectul Gabriel, în onoarea lui Ludovic al XV-lea. Aici a fost executat Louis al XVI-lea (Ludovic, traducerea românească a numelui), înainte ca locul să primească numele simbolic al concordiei, înţelegerii, reconcilierii naţionale. Tot ce înconjoară zona, este celebru în lume: Hotelul Crillon, Hotelul Marinei, caii de Marly...
Place de la Concorde este un exemplu perfect de urbanism geometric..."a la francaise"...
Înainte de a vedea Place de la Concorde şi înainte de a străbate  pe jos Bulevardul Champs Elysee până la Arcul de Triumf, am fost într-un mic restaurant thailandez unde am servit supă de creveţi cu muguri de orez şi de bambus şi cu lapte de nucă de cocos....

Ultimul "obiectiv " al zilei de luni a fost Champs Elysee...
Construit din ordinul lui Le Notre în continuarea Grădinilor Tuileries, Bulevardul a devenit din secolul al XIX-lea o arteră luxoasă şi strălucitoare pentru care întreaga lume îi invidiază pe francezi. Grădini, teatre, magazine, cinematografe, buticuri, restaurante...şi Lido...asta se află pe Champs Elysee... totul la un loc, într-o armonie perfectă, dupa cum a sesizat ochiul meu...Cele mai multe apartamente de lux ale etajelor superioare din clădirile de pe Champs-Elysee aparţin arabilor bogaţi.
            
XIII.

Ziua de marţi...29 aprilie
Obiectivele noastre au fost: Muzeul Louvre, Domul Invalizilor, Muzeul figurilor din ceară- Grevin, Galeriile Evoluţiei, Notre-Dame (pe care nu reuşiserăm să o vedem în interior cu o seară înainte), Moulin Rouge, Catedrala Sacre Coeur. Dar...marţea Louvre e închis...La fel şi Galeriile Evoluţiei...(galeriile le-am pierdut de tot...nu am mai reuşit să le văd dar ...nu duc lipsa mamuţilor şi dinozaurilor ale căror "sisteme osoase originale" sunt expuse acolo...La Louvre am revenit a doua zi, miercuri...M-am ales în schimb cu o plimbare pe malurile Senei, pe sub poduri...de nota 10. Doar vreo 5-6 din grup am parcurs acest traseu...şi mie cel puţin nu-mi pare rău... Am spus la un moment-dat că principala caracteristică a acestei excursii a fost faptul ca ne-am împărţit şi ne-am deplasat care cum am vrut, atunci când nu a fost vorba de obiective introduse în program. Ne dădeam doar o oră de întâlnire la autocar, oră  care, spre mirarea mea, a fost respectată cu sfinţenie de fiecare dată...(chiar şi de către elevii care au circulat şi de capul lor, şi cu noi)

Domul Invalizilor...(L'Hotel des Invalides)....

Nu ştiu de unde vin numele acestea de Hotel de Ville (Primăria) sau Hotel des Invalides....(mai sunt şi altele) dar clădirile respective nu au nici pe departe "valoarea" sau destinaţia de ...hoteluri.
Hotel des Invalides sau Domul Invalizilor este locul ce adăposteşte, în 7 sicrie- cel exterior, din marmură de Carrara- ramăşiţele pământeşti ale lui Napoleon Bonaparte... Nu se poate să vizitezi capitala Franţei şi să "ocoleşti" spaţiul acesta plin de istorie, de măreţie şi, pe alocuri, de poezie...
Această clădire nu a fost construită pentru odihna întru veşnicie a lui Napoleon, cum ar fi fost de dorit... Peste tot în lume, eroii sunt respectaţi iar aici … s-ar fi simţit nevoia unui lăcaş special...

Insă...

L'Hotel des Invalides a fost fondat, prin 2 decizii regale succesive: la 24 ianuarie şi la 15 aprilie 1670. La început, a fost destinat adăpostirii soldaţilor răniţi care nu aveau  posibilitatea de a se deplasa. A fost ridicat în mijlocul câmpului de bătălie, înafara Parisului. Pentru a ajunge aici, din dorinţa de a-şi consola soldaţii, regele trebuia să străbată Câmpia Grenelle. Zona oferea atunci o privelişte extraordinară asupra morilor de vânt de pe dealul Montmartre (pe vârful căruia se află azi Catedrala Sacre Coeur).
La 28 august 1706, Louis al XIV-lea (Ludovic al XIV-lea- Regele Soare) şi suita sa au venit să inaugureze Biserica Domului care completa deja, după mai bine de 30 de ani, un ansamblu arhitectural excepţional. Cortegiul regal nu a putut însă să se apropie imediat de biserică. S-au străbătut mai multe terenuri particulare şi s-a trecut peste un pod de lemn improvizat. Atunci, regele a luat decizia amenajării serioase a zonei.
Construcţia Domului s-a făcut relativ rapid...între 1671 şi 1674 şi, în octombrie 1671, s-au putut instala aici primii "pensionari" adică veteranii de război...La finisarea edificiulu s-au succedat mai mulţi arhitecţi, astfel că finalizarea s-a realizat abia îintre 1747-1750 de către Jules Robert de Cotte.
Aici se află şi alte morminte ale unor mareşali sau generali din armata franceză.
De asemenea, partea dreaptă a Domului adăposteşte Capelele Saint Augustin, Sainte Therese,  Saint Ambroise, Sainte Gregoire, Chapelle de la Vierge şi Saint Jerome.
La intrarea în Dom, am întâlnit un supraveghetor indian care m-a întrebat din ce ţară venim. El mi-a spus că maica Tereza este româncă (nici acum nu ştiu sigur dacă a avut dreptate, nu am verificat… eu ştiam că e albaneză sau, mai bine zis, aromâncă)... S-a oferit apoi să ne explice cum stau lucrurile cu mormântul lui Napoleon... La sfârşit, mi-a cerut mie adresa dar, bineînţeles, nu a primit-o... căci am reuşit să mă eschivez în mod politicos... zicându-i că... "vreau să ramân în Franţa"... Nu ştiu ce mă făceam dacă mă trezeam cu el prin Piatra...
Înainte de a ajunge la Mormântul lui Napoleon, am vizitat Muzeul Armatei... Fotografierea a fost interzisă în sălile
cu armament.. Însă am (mai) riscat...

Articole

Prima pagină

© 2007-2017 anavirlan.ro