Articole

Perfecţiunea umană...

 

Se spune că în plan uman nu există perfecţiune… Eu cred însă că ea există, dar am ajuns noi, în ignoranţa noastră şi în necunoştinţă de calităţi umane, să o confundăm cu prostia, cu slăbiciunea şi neputinţele trăirii...
Omul perfect (din perspectivă laică) e acela care adună trei calităţi (ce devin trei trepte esenţiale ale scării spre autocunoaştere): ruşinea faţă de oameni, respectul faţă de familie şi frica de Dumnezeu, trei calităţi ordonate aici în mod ascendent, după forţa de exprimare şi de pătrundere a firii umane… (cea mai puternică trebuind să fie, desigur, frica de Dumnezeu)...
Ruşinea faţă de oameni te împiedică să faci rău, să fii egoist şi chiar te impiedică să plăteşti cu aceeaşi monedă, atunci când ai fost nedreptăţit…E un semn de superioritate în faţa celorlalţi, fără însă a ţi-o adjudeca vreodată…
Respectul faţă de familie nu-ţi permite să te vezi deasupra ei, ci mereu parte integrantă, la fel de importantă ca toate celelalte părţi (esenţiale pentru existenţa acestui nucleu de taină creştină şi abia mai apoi social). Şi acest respect înglobează şi ruşinea faţă de oameni, căci membrii familiei sunt, la urma urmei, membrii unei vaste colectivităţi… Tot astfel nu vei fi nici mânat de egoism, nici nu vei plăti vreun rău făcut (conştient sau inconştient) în acelaşi mod brutal, caracteristic celor însetaţi de răzbunare şi nu firilor paşnice şi dedate la buna rânduială...
Frica de Dumnezeu e un sentiment sublim şi de aceea în timpurile din urmă îl încearcă tot mai puţini indivizi… E o treaptă până la care ne-a fost dat să ajungem, dar pe care o tot ignorăm, crezându-ne stăpânii noştri proprii…

 

4
5

Înseamnă pace interioară, mulţumire cu ceea ce primeşti, nemulţumire cu ceea ce dai şi îndemn continuu de a oferi mai mult şi mai bun, călătorie pe drumul dreptăţii, înfrânare de la cele necurate, luptă în negura ispitelor, ieşire la liman prin rugăciune, primenire prin postire, luminare prin milostenie, înălţare prin smerenie… Ea înseamnă în primul rând asumare a greutăţilor celorlalţi, precum spune Apostolul: "Fraţilor, purtaţi unii altora povara, căci numai aşa veţi cunoaşte Împărăţia Cerurilor!"
Frica de Dumnezeu e mult mai complexă şi păstrează în ea şi celelalte două calităţi, ruşinea faţă de oameni şi respectul faţă de familie, căci două din îndemnurile-porunci ale Dumnezeirii sunt: "cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta…." şi "iubeşte-ţi aproapele…"
Frica nu trebuie înţeleasă aici ca sentiment de teamă, în sens primar. Frica de Dumnezeu înglobează toate sentimentele nobile ale fiinţei pământene: ruşine, respect şi, mai presus de toate, dragoste necondiţionată...
Şi ce poate fi mai elocvent, în încercarea de a păstra vii înlăuntrul nostru aceste trei daruri, decât exemplul Mântuitorului, care s-a făcut OM pentru a trece El Însuşi pe drumul uitării de sine, al răbdării şi al durerii… pentru a cultiva în oameni ruşinea, respectul şi frica. Şi ce poate fi mai elocvent decât faptul că în Familia Treimii, a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, toate sunt spre o fiinţă, o FIINŢĂ SUPREMĂ ce acţionează ca tot unitar şi se exprimă pe sine fără distanţe… O FIINŢĂ SUPREMĂ şi UNICA DUMNEZEIRE. Cum să fie altfel familia pământeană, dacă nu “după chipul şi după asemănarea în toate” a lui Dumnezeu, dar supusă şi înfricoşată în faţa Treimii Sfinte…
Aşadar, în plan uman există perfecţiunea şi ea e o fărâmă din Perfecţiunea Dumnezeirii, căci suntem plămădiţi (fără a râvni la întregul în duh a celor de Sus) după chipul şi asemănarea Tatălui Ceresc… Am primit atât de multe şi mai avem atât de puţine… Ce s-a făcut cu restul? Să ne întrebăm fiecare din noi… Şi acesta va fi un început în sporirea celor trei calitati: ruşinea faţă de oameni, respectul faţă de familie şi frica de Dumnezeu…

(Articolul a fost publicat în numărul 14 al revistei Tradiţia Ortodoxă, în decembrie 2006, şi inclus ulterior în volumul Durerea Somnului, Partea a III-a - Smiral)

 

Articole

Prima pagină

© 2007-2017 anavirlan.ro