Durerea Somnului

ISBN 978-973-7799-30-2

II. La Terre Rouge

à toi, Tayri…

Le vol...

L’olivier…se sentait heureux: retiré au bord des pensées,
En accumulant toutes les énergies de la terre :
La conscience pure, l’esprit  clair,
Le rêve pauvre et le courage de se taire.

A pas doux, avançait son ombre,
Le cœur, parmi les feuilles, frémissait…
Les syllabes timides devenaient des mirages qui tombent…
Il sourirait l’olivier, sous les rayons du soleil…

Mais la main de Dieu caressait sa couronne -
Illusion verte, sous les yeux du ciel…
C’était solitaire l’olivier, dans la terre rouge,
Impuissante à reposer son sang rebelle…

L’horizon commençait à raconter son histoire,
Trop tard ou trop tôt pour l’olivier…
Les matins, sous les branches, apportaient
Dans ses racines incertaines, un autre espoir…

Le sommeil profond, au début du désir,
A changé son visage…peur il avait…
Seul se trouvait, sous les nuages…
Mais il ne savait pas qu’il était protégé…
Ni lune, ni soleil ne pouvaient le nourrir,
Dans une profonde tristesse il dormait...
Seulement trois nuages blancs commençaient à remplir
Son envie si étrange, si douce de… s’enlever…

Comme une épine éternelle dans la chair,
Sa couronne verte, cruelle le pressait…
Mais, défiant toutes les rayons du soleil,
Le prisonnier de la terre rouge, s’est libéré…

Zborul…

Măslinul se simţea fericit, astfel retras la capătul gândurilor, adunând toate energiile pământului: visul ascuns şi curajul tăcerilor…
Cu pas uşor înainta umbra lui iar inima printre frunze îi fremăta; silabe cuminţi deveneau în cădere statui, sub razele soarelui arzând, măslinul surâdea...
Dar mâna lui Dumnezeu îi mângâia fruntea- iluzie verde sub ochii cerului; trăia singur măslinul, în pământul acela roşu, incapabil să-i odihnească tulburările sângelui…
Văzduhul începea să-şi spună povestea, prea târziu sau prea devreme pentru arborele fără voinţă; dimineţile, sub ramuri, aduceau în rădăcinile lui firave o nouă credinţă.
Somnul profund, la început de idee, i-a schimbat privirea, teamă îi era; se găsea singur sub curcubee, nebănuind că cerul îl proteja…
Nici luna, nici soarele nu îl hrăneau, într-o profundă tristeţe el lâncezea; doar trei nori albi tot încercau să-i hrănească nevoia stranie de-a se-nălţa…
Într-o zi, ca un spin etern în carnea-i, coroana cea verde îl apăsă şi, sfidând tulburarea razelor soarelui, prizonierul pământului roşu se liberă…

 

Le Sahara, l’amour en moi …

Il n’est pas un désert,
mais un doux maître
vu par les yeux d’un touareg:
l’étranger regarde la sécheresse du sable
il seul, le nomade, sent les larmes innombrables.

Il n’est pas un désert,
mais le miroir magique
pour la première étoile du ciel…
par-dessus des derniers sourires de la terre.

Pierre sur autre pierre,
en dansant sur les sables incertains…
illusion en or, sous les limpides cieux,
caresses ardentes entre les mains de Dieu:
c’est un morceau du divin la patrie de touareg…

Il n’est pas un désert,
parce que ses traces de vie
traversent même les fibres des murs-
une histoire millénaire accomplie
pour moi, pour toi, pour tous les défis…

La semelle noire en caressant le sable engourdi
c’est la plus belle image que l’âme peut sentir-
vieille histoire d’amour entre l’homme et la terre,
chanson douce et appel pour le droit de mourir…

Trois dromadaires – clôture vive,
devant le temple en pierre…
les prières montent en silence,
en cernant le soleil, vers les larmes des cieux…

Nuages blancs, faux cirrus- beau ciel,
sommets que ne mènent pas vers les neiges,
et, en attendant la nuit, un arbre solitaire-
éternel porteur des secrets de la terre…

Tenez les merveilles du désert!

***

Oui, il te faut une vie pour l’aimer…pas seulement une année…
mais si tu l’aimes, tu resteras son prisonnier enchaîné…
et l’éternité de la mort… sera peut être suffisante pour l’oublier.

Sahara - dragostea din mine…

Nu, nu e un deşert
ci un dulce stăpân
privit de ochii unui tuareg:
străinul vede uscăciunea nisipului
dar numai el, nomadul, simte lacrimile adâncului...

Nu, nu e un deşert
ci o oglindă magică
pentru prima stea a cerului
deasupra ultimelor zâmbete ale pământului...

Piatră peste piatră,
dansând pe nisipurile înşelătoare-
iluzie de aur sub cerurile senine,
mângăieri arzătoare în mâinile divine,
e o bucăţică de sfinţenie, patria tuaregului...

Nu, nu e un deşert
căci urmele lui de viaţă
traversează până şi fibrele ruinelor
într-o istorie risipită
în faţa mea, a ta şi-a tuturor provocărilor...

Talpa neagră, mângâind nisipul amorţit,
e cea mai frumoasă imagine
pe care sufletul o poate simţi-
veche poveste de iubire între om şi pământ,
cântec dulce şi chemare pentru dreptul de a muri...

trei dromaderi- zid viu
în faţa templului de piatră…
rugăciunile lor urcă dinspre pustiu
îndoliind soarele care cu lacrimi i-adapă...

nori albi, false umbre, cer-chihlimbar,
vârfuri ce nu te poartă către zăpezi
şi, aşteptânt noaptea, un arbore solitar,
spre seva pământului te-ndeamnă să cutezi…

Cântate de glasul tuaregului,
iată minunile deşertului !

***

Nu-ţi ajunge o viaţă pe deplin să iubeşti
deşertul, al nomadului regat neumbrit...
dar, dacă de nisipul lui te îndrăgosteşti,
îi rămâi pe veci prizonier lănţuit...

nici din moarte să ieşi tu nu vei putea,
dar ea măcar ţi-e de-ajuns pentru-a-l uita...

 

Leçon…
(Pour moi, pour toi, pour celui qui s’en va)

…à toi, celui qui entend ma voix…

Moto: Tout ce que j’ai appris dans cette vie c’est aimer, souffrir et aimer encore une fois…

J’ai appris à apprendre et pas à ...enseigner:
J’ai appris d’entendre « oui » et, surtout, de dire…  « non »…
J’ai appris que le monde n’est pas si vaste, ni le temps si longue…
J’ai appris attendre un peu avant de dire « j’ai réussi »,
J’ai appris que « le plus riche » ne signifie pas « le plus heureux »,
J’ai appris qu’on aime trop ce que nous ne pouvons pas avoir,
J’ai appris à parler- à pleurer, à grandir- à pleurer, à aimer- à pleurer…
J’ai appris tant des choses mais je connais si…peu…

*
J’ai appris que…hier s’appelle histoire, aujourd’hui- don de Dieu et demain, mystère…
J’ai appris que tout le monde veut vivre sur les sommets, mais le bonheur peut exister même sous le sable…
J’ai appris que seulement ceux qui me respectent peuvent donner des ailes à mon cœur,
J’ai appris qu’une vie se construit en dizaines d’années, mais se détruit en quelques secondes…
J’ai appris que c’est l’amour qui guérit et pas seulement le temps…
J’ai appris à garder comme précieux tout ce que Dieu me donne, pas tout ce que je veux…
J’ai appris que tenir un enfant endormi dans mes bras c’est le moment plus… merveilleux…
J’ai appris tant des choses mais je connais si…peu…

*
J’ai appris que…même les plus forts ont besoin d’une main qui enlève, d’un cœur qui écoute, d’une épaule qui veut appuyer…
J’ai appris que la mort est une blague mais qu’il est nécessaire de rire…avant,
J’ai appris que…être généreux est plus important que d’être riche,
J’ai appris à me méfier des mots, à comprendre leur sens et leur danger,
J’ai appris à surmonter ma peur et à lutter…
J’ai appris que sous l’apparence de chaque être humain se trouve un monde merveilleux…
J’ai appris qu’il te faut des années pour développer la croyance…
J’ai appris tant des choses mais je connais si…peu…

*
J’ai appris à traverser le champ entre l’amour de vivre et la honte de mourir en vain,
J’ai appris que…sous les yeux d’un homme se cache toujours une larme, une âme…
J’ai appris que les paroles tuent, mieux que le sabre peut le faire…
J’ai appris que la vie est comme un rouleau en soie…plus qu’on approche de la mort…plus ca glisse…vite…
J’ai appris qu’il faut beaucoup du temps pour devenir …  « une personne »,
J’ai appris qu’il suffit un instant pour devenir « un…rien »…
J’ai appris tant des choses…mais si peu de tout ce que j’ai besoin de savoir…
J’ai appris énormément sur la vie mais… rien sur la mort.

Lecţie

(pentru mine, pentru tine, pentru cel care trece)

ţie, celui care auzi vocea mea

Moto: Tot ceea ce am învăţat până acum a fost să iubesc, să sufăr şi să iubesc iar...

Am învăţat să învăţ şi nu să educ,
Am învăţat să aud “da” şi, mai ales, să spun „nu“,
Am învăţat că lumea nu-i atât de întinsă şi nici timpul atât de lung...
Am învăţat să aştept înainte de a spune “am reuşit”,
Am învăţat că cel mai bogat nu este întotdeauna şi cel mai fericit,
Am învăţat că iubim prea mult ceea ce nu putem avea,
Am învăţat să vorbesc-să plâng, să cresc-să plâng, să iubesc-să plâng,
Am învăţat atât de multe dar ştiu atât de puţine...

***

Am învăţat că lui ieri îi spunem istorie”, lui azi, “darul lui Dumnezeu” şi lui mâine, “mister”,
Am învăţat că toată lumea vrea să trăiască în piscuri dar că fericirea poate exista şi sub nisip,
Am învăţat că doar cei care mă respectă pot să dea aripi inimii mele,
Am învăţat că o viaţă se construieşte în zeci de ani, dar se poate distruge în câteva secunde,
Am învăţat că şi dragostea poate învinge, nu numai timpul,
Am învăţat să păstrez ca bun de preţ tot ceea ce Dumnezeu îmi dă şi nu ceea ce îmi doresc eu,
Am învăţat că a ţine un copil adormit în braţe, e clipa cea mai fericită,
Am învăţat atât de multe dar ştiu atât de puţine...

***

Am învăţat că şi cei mai puternici au nevoie de un braţ care să-i ridice, de o inimă care să-i asculte, de un umăr care să-i sprijine,
Am învăţat că moartea e o glumă dar că trebuie să râzi ...înainte,
Am învăţat că a fi darnic e mai important decât a fi bogat,
Am învăţat să mă îndoiesc de cuvinte, să înţeleg sensurile şi ascunzişurile lor,
Am învăţat să-mi depăşesc teama şi să lupt,
Am învăţat că sub înfăţişarea fiecărei fiinţe umane se află un univers minunat,
Am învăţat că îţi trebuie ani ca să câştigi încrederea,
Am învăţat atât de multe dar ştiu atât de puţine...

***

Am învăţat să traversez câmpul dintre dragostea de viaţă şi ruşinea de a muri în zadar,
Am învăţat că în ochii unui om se ascunde întotdeauna o lacrimă, un suflet,
Am învăţat că vorbele ucid mai mult decât sabia o poate face,
Am învăţat că viaţa e ca un sul de mătase: cu cât ne apropiem de moarte, cu atât alunecă mai repede,
Am învăţat că îţi trebuie mult timp ca să devii “o persoană”,
Am învăţat că nu e necesar decât un moment ca să ajungi...”un nimeni”,
Am învăţat atât de multe şi totuşi atât de puţine din tot ce am nevoie să ştiu,
Am învăţat enorm despre viaţă, dar nimic despre moarte..

 

4
5

Des traces...

Trace 1: entre certitude et incertitude…

Seule. Je me trouve seule devant ce mur habillé en fumées... Autour de moi, toujours le silence... Je trouve cette posture normale sous l'impression d'un…"déjà vu"... Je la trouve un prolongement en moi... L'inquiétude- ma seule monnaie d'échange parmi les « non-valeurs » qui définissent mon âme... Je deviens inquiétée pour partager ou bien pour… départager cette peur: "la peur de vivre seul"... et "la peur de mourir en deux"... car je n'ai que la conscience de la solitude en complicité...
Le mur n'est pas mon adversaire, le vrai ennemi descend des fumées ; ma seule arme de défense, c'est le silence et l'unique moyen offensif, le mot. Je ne peux pas choisir mais je peux laisser les deux armes devant le mur, pour accepter l'armistice sans conditions: vivre tout simplement en attendant TOI...

Urme…

Urma întâi : între certitudine şi incertitudine...

Singură. Mă aflu singură în faţa acestui zid îmbrăcat în ceţuri...În jurul meu, doar liniştea... Găsesc această ipostază normală, sub impresia unui atât de evident “déjà vu”... O simt ca pe o prelungire a mea, a fiinţei mele. Neliniştea mi-e singura monedă de schimb, printre nonvalorile ce definesc sufletul meu... Devin nerăbdătoare să împart sau să...despart teama: “teama de a trăi singur” de “teama de a muri în doi”...căci nu am decât conştiinţa singurătăţii în complicitate.
Zidul nu-mi e duşman, adevăratul inamic coboară din ceţuri; singura armă de apărare îmi e liniştea şi unicul mijloc de atac, cuvântul. Nu pot să aleg între ele, dar pot să le las pe amândouă jos, lângă zid, pentru a acepta fără condiţii ...armistiţiul: să trăiesc pur şi simplu doar pentru a Te aştepta...

 

Trace 2 : entre la pensée et la parole…

La vieillesse  comme la prison… Elles ont les mêmes traces : le besoin de sortir, d’évader… et l’impuissance de sentir  ou… de pressentir l’avenir… Mais la prison terrienne n’est pas si précise, si forte comme celle de l’être, du corps…Et la situation sécuritaire est terrible: en temps que la prison physique, matérielle est faible, celle cosmique, imposée par le temps sidéral, est irréversible.
Et la frustration n’est pas sentie par le prisonnier d’une geôle mais par celui qui aime trop sa propre chair, la chair mourant …Et le cœur est absolument incapable de mettre fin aux promenades des pensées…dans le passé.
Un jeune prisonnier… il a la chair vive… mais un vieux libre… jamais. 

Urma a doua : între gând şi cuvânt...

Bătrâneţea e ca închisoarea, amândouă au aceleaşi atribute: nevoia de a ieşi, de a evada şi nepuţinţa de a (mai) simţi sau...presimţi viitorul... Dar temniţa terestră nu e atât de precisă şi de rigidă ca aceea a spiritului, a corpului....Şi starea de “securitate” este teribilă: în timp ce închisoarea fizică (materială) este şubredă, cea cosmică, impusă de timpul sideral este impenetrabilă şi ireversibilă.
Iar frustrarea nu este percepută de prizonierul unei celule ci de cel care-şi iubeşte prea mult făptura murind....Iar inima se dovedeşte complet incapabilă să pună capăt călătoriei gândurilor în trecut.
Un prizonier tânăr are făptura descătuşată dar un bătrân liber, niciodată...

 

Trace 3 : entre le chaud et le froid…

La mort arrive dans l’image de l’hiver…Trois signes : trois fer à cheval parsemés dans la neige…Trois…pas quatre…
Tiens la question qu’il ne faut pas être évitée, en ce qui concerne …le cheval: il lui manque un des ses pieds ou…c’est la mort plus précipitée pour laisser sa trace toute entière ?…
J’ai peur pour ceux qui aiment l’hiver…  

Urma a treia : între cald şi frig...

Moartea soseşte odată cu imaginea iernii. Trei semne. Trei potcoave de cal împrăştiate prin zăpadă. Trei, nu patru…
Iată întrebarea care nu poate fi evitată, întrebarea despre...cal: în lipseşte acestuia un picior sau e moartea prea grăbită, pentru a-şi mai lăsa pe zăpadă urma întreagă?

  

Trace 4 : entre la terre et les artères…

Je regarde la terre… Cette terre qui porte gravés dans ses racines les cœurs de mes ancêtres…Mon cri pénètre les artères terriennes et coule comme le sang cosmique, en nourrissant les tombeaux…Je deviens moi-même un cœur gravé…sous les syllabes de mon cri… 

Urma a patra : între pământ şi artere...

Privesc către pământ…către acest pământ care poartă gravate în rădăcinile lui inimile strămoşilor mei…Strigătul îmi pătrunde arterele de humă şi curge ca sângele cosmic, hrănind mormintele…Devin eu însămi o inimă gravată… sub silabele propriului ţipăt… 

 

Trace 5 : entre le couple et l’abandon de soi-même…

J’aime exercer mon attraction sur les autres…Mais pas une attraction instinctuelle, fatale… Je parle de l’attraction bénéfique, positive qui construit dans les autres l’image de…MOI, de mon alter ego… Dans la relation de couple, j’ignore l’attraction… « Attirer » l’autre signifie être dans une continue compétition avec soi-même… Mais moi j’accepte la compétition en dehors… de moi… Et « ma moitié », l’homme qui je peux aimer, doit être partie en moi…Ca veut dire : aucune compétition à l’intérieur. Aucune guerre. Ni vainqueur ni vaincu... L’amour n’as pas des héros, même si les âmes sont…champs de bataille: ça se passe seulement entre la raison et les instincts. 

Urma a cincea : între pereche şi uitarea de sine...

Îmi place să exercit o oarecare atracţie asupra celorlalţi. Dar nu una instinctuala, fatală…Vorbesc despre influenţa benefică, pozitivă care construieşte în ceilalţi imaginea mea, a eu-ului meu…
În relaţia de cuplu, ignor ideea de …atracţie…Să-l atragi pe celălalt, înseamnă să fii într-o continuă competiţie cu tine însăţi…Şi eu accept competiţia numai înafara mea…Sufletul meu pereche trebuie să fie parte din mine …Adică nu există competiţie…înăuntru, nu există luptă…Nici învins, nici învingător…Dragostea nu cunoaşte eroi, chiar dacă sufletele sunt câmpuri de bătălie : asta se întâmplă doar între raţiune şi simţire…

  

Trace 6 : entre le paon et la bécasse…

Tu te demandes encore… c’est quoi K.O. ? Le « knock out » dans le boxe… Quand j’ai été enfant, j’ai associé (sans interprétation mentale, sans support logique) cette expression au… « carats d’or » J’aurai l’impression qu’on mesure toutes les valeurs du monde en carats… Puis, le long des années j’ai compris que le « K.O. » vient d’une autre mesure : la mesure des non-valeurs du monde… La mesure de renoncement. L’impuissance de continuer, de s’enlever, d’ouvrir les yeux, d’entendre les mots sentencieux d’une arbitraire voix de la conscience…tout ca fait la mesure du destin humain...Et… la seule chose que nous pouvons exemplairement la faire sur cette terre c’est renoncer lamentablement à grandir de notre échec, de notre  K.O . 

Urma a şasea : între păun şi becaţă...

Te mai întrebi încă ce înseamnă « K.O. » ?...knock out-ul din box... Când eram copil, asociam (fără vreo interpretare mentală, fără vreun suport logic) această expresie oarecum...exotică, aşadar infinit interpretabilă, caratelor de aur.
Aveam pe atunci impresia că toate valorile lumii se măsoară în ...carate. Apoi, odată cu trecerea anilor, am înţeles că importanţa lui “K.O.” vine dintr-o altă măsură: aceea a nonvalorilor lumii. Măsura renunţării. Măsura neputinţei de a continua, a neputinţei de a te ridica, de a deschide (bine) ochii, a neputinţei de a (mai) auzi numărătoarea sentenţioasă a unei arbitrare voci a...  « conştiinţei »…Şi toate acestea vin să construiască măsura destinului uman. Iar singurul lucru pe care putem să-l facem în mod exemplar pe pământ este renunţarea lamentabilă de a creşte din propriul eşec, din individualul…K.O.

 

Trace 7 : entre l’amour et l’amitié

De l’amour ou de l’amitié ?…Pourquoi on dit que l’amitié marque le début de l’amour ?…
L’amour ou l’amitié : deux choses différentes qui font s’accomplir le même destin…On ne peut pas avancer sans avoir la certitude pour …au moin…une…
Mais Jésus Christ nous a laissé la demande : « Aime ton prochain comme toi-même». Donc la parole de notre Seigneur envisage l’amour et pas l’amitié. Il a parle de « ses frères » mais pas de « ses amis ». Je pense, aujourd’hui, que dans LE ROYAUME ÉTERNEL n’existe pas cette notion « ami »…mais la notion de « frère » et le sentiment d’amour fraternel…Nous tous (même avec nos parents) ensemble, nous formons une complète et continue fraternité divine. Ou...nous sommes obligés, par le pouvoir de nos âmes, de la construire sur la terre…  

Urma a şaptea : între iubire şi prietenie…

Să vorbim despre iubire sau despre prietenie?
(Se spune că prietenia reprezintă începutul iubirii...)
Iubire şi prietenie: două sentimente diferite care fac să se împlinească acelaşi destin...Nu putem evolua fără a avea certitudinea pentru măcar unul dintre ele...
Mântuitorul însă ne-a lăsat porunca: “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi!” Aşadar, cuvântul Domnului se referă la dragoste şi nu la prietenie... El a vorbit despre “fraţii săi” şi nu despre “prietenii săi”...
Mă găndesc acum că în Împărăţia Cerurilor nu există noţiunea asta de...”prieten”, ci aceea de frate şi de dragoste frăţească...Noi toţi (împreună chiar şi cu părinţii noştri) formăm o completă şi eternă ...frăţietate...purtând amprenta divinului...sau ar trebui să fim obligaţi, prin puterea sufletelor noastre, să începem a o construi aici, pe pământ...

 

Trace 8 : entre les deux silences…

Pour avoir le pouvoir de te connaitre, pour trouver la certitude de toi, Dieu m’a donné la musique de ta voix…Elle est si belle, si chaude..Elle est comme la feuille d’olivier sous les rayons du soleil, les matins… Et moi, je suis si…endormie dans la caverne de mon esprit: je l’entends quand elle chante mais pas quand elle pleure…Mon amour, pardonne mon impuissance d’embrasser tes syllabes, quand ton âme pleure…quand tu lutte pour cacher les larmes…quand ton cœur reste fermé devant moi…
Je suis a toi: couvres-moi de… la feuille de ta voix….Tayri, je suis a toi…

 

Urma a opta : între două linişti...

Pentru a afla puterea de a te cunoaşte, pentru a avea certitudinea TA, Dumnezeu mi-a dăruit muzica vocii tale...E atât de frumoasă şi de caldă! Ea e ca frunza măslinului sub razele soarelui... Iar eu sunt atât de adormită în peştera sufletului meu: o aud când cântă, dar nu când plânge... Iubirea mea, iartă-mi neputinţa de a săruta silabele tale când sufletul îţi plânge...când lupţi pentru a ascunde lacrimile din gând, când inima îţi rămăne ca o uşă închisă înaintea mea...
Sunt a ta: acoperă-mă cu...frunza vocii tale! Tayri, sunt a ta! 

 

Trace 9 : entre les mains de Dieu…

J’imagine tes gestes de tendresse...tes bras en serrant mon corps…tes doigts caressant mes cheveux...ta peau douce sous mes lèvres…j’imagine ton vol parmi les étoiles, notre sommeil tranquil parmi les fleurs de champ…notre vie ensemble parmi les rêves et parmi les dons de Dieu Tout Puissant…
J’imagine…seulement… 

Urma a noua : în mâinile lui Dumnezeu…

Îmi imaginez gesturile tale de tandreţe...mâinile tale îmbrăţişându-mi corpul, degetele tale răsfirându-mi pletele, pielea ta dulce sub buzele mele...
Îmi imaginez zborul tău printre stele, somnul nostru liniştit printre florile de câmp, viaţa noastră împreună printre vise şi printre darurile Atotputernicului...
Îmi imaginez...doar...

 

Trace 10 : entre le morceau du désert et tout le sable…

J’imagine ton sourire le matin…ton regard vers mon cœur...ton corps bandé comme un arc, dans l’étreinte de l’aube…J’imagine tes fibres en frémissant sous mes doigts et mon âme en murmurant d’émotion …
J’imagine notre amour au-dessus des paroles, au-dessus des choses, au-dessus des créatures humaines…Au-dessus des intrigues, des douleurs et des mensonges…Au-dessus de la terre, du feu et des eaux…Près de Dieu…Près de Lui et seulement avec Lui…
Oublies, Tayri !…  

Urma a zecea : între o bucăţică de deşert şi nisipul întreg…

Îmi imaginez surâsul tău, dimineaţa...privirea ta spre inima mea, corpul tău încordat ca un arc sub apăsarea zorilor...Îmi imaginez fibrele tale tremurând sub degetele mele şi sufletele murmurând de emoţie...
Îmi imaginez iubirea noastră deasupra cuvintelor, deasupra lucrurilor trecătoare, deasupra celorlalţi oameni...Peste intrigi, dureri şi minciuni. Deasupra pământului, focului şi a apelor. Aproape de Dumnezeu. Aproape de El şi numai cu El…
Uită, Tayri !

 

Trace 11 : entre la soie et le papier…

C’est soir…la terre commence, peu à peu, se taire…Le poète dort en moi et il refuse s’écrire encore…Sur mon cœur, les paroles du ciel deviennent des illusions qui tremblent…
C’est lundi : je regarde ta photo et je t’écris…Je me ments, je me dis en sifflant que tu liras, le matin, mes illusions sur le papier rouge, un morceau de chair et de ... terre.
Une autre lettre jamais envoyée…

Urma a unsprezecea : între mătase şi hârtie…

E seară. Pământul începe uşor-uşor să tacă. Poetul doarme în mine şi refuză să se mai scrie... Pe inima mea, cuvintele cerului devin iluzii tremurând.
E luni: privesc imaginea ta şi îţi scriu. Mă mint; îmi spun printre dinţi că vei citi, dimineaţa, iluziile mele pe hârtia roşie, bucată de carne şi de pământ...
O altă scrisoare niciodată trimisă...

  

Trace 12 : entre la mémoire et l’oubli…

Une ligne jamais tracée… Une trace jamais définie…

Urma a douăsprezecea : între memorie şi uitare…

O direcţie niciodată …urmată. O …urmă niciodată definită.

 

partea a III-a Smiral

Volume

Prima pagină

© 2007-2018 anavirlan.ro