Interviuri

Doctor Cristian Andrei

Data şi locul naşterii: 4 noiembrie 1961 - Târgovişte
Studii: Liceul Sanitar, Facultatea de Medicină
Profesia: Medic- neuropsihiatria copilului şi adolescentului
Activitate: editor corespondent „The British Journal of Psychiatry”; coordonator al Forumului pentru copii şi familii afectate de HIV/SIDA (1996/1998); fondator al Institutului de Relaţii Umane Bucureşti; consultaţii saptămânale gratuite pentru persoane abuzate sexual, în cadrul organizaţiei „Salvaţi Copiii”; consiliere şi terapie pentru tinerii dependenţi de droguri, în cadrul organizaţiei „Salvaţi Copiii”; realizator al emisiunii pe teme de educaţie sexuală "Lecţii Particulare" la Radio 21 ; realizator al emisiunii "Dialog întredeschis" la KISS FM; realizator al emisiunii TV  „9595” la Antena 1; consilier medical al site-ului www.sexdex.ro, iniţiator al proiectului „Totul despre HIV/SIDA” (proiect finanţat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi elaborat în cadrul Societăţii de Educaţie Sexuală şi Contraceptivă); vizite lunare în liceele bucureştene, pe teme de dezvoltare sexuală a adolescenţilor; autor al cărţii "Lecţii particulare", în 2 volume, pe teme de sexualitate a adolescentului – (Editura Humanitas, 2001, ISBN: 973-50-0152-7, ISBN: 973-50-0153-5)

Demarat în martie 2001, ca un proiect de informare/prevenţie HIV/SIDA, site-ul www.sexdex.ro s-a constituit într-un instrument de adresare directă a unor întrebări şi de consultare a unor articole pe tema sexualităţii. Trei consilieri cu specializări diferite- psihiatrie, psihologie şi ginecologie- au oferit răspunsuri la întrebările sutelor de mii de adolescenţi din întreaga ţară, atât în paginile site-ului cât şi  în emisiunile de radio, televiziune sau prin întâlnirile directe din licee, tabere şcolare, universităţi, ori în timpul şedinţelor de consiliere prin chat.
În cadrul acestui proiect, s-au elaborat mai multe materiale informative precum broşura şi        CD-ROM-ul multimedia „Dragoste şi Sex- Adevăr şi Provocare”. De asemenea, a fost derulată caravana SEXDEX, a cărei gazdă (în punctul terminus al desfăşurării programului) a fost liceul nostru, în ziua de 14 decembrie 2005.
Nu doresc să vorbesc despre reuşita acestei activităţi deosebite, inedită nu numai pentru şcoala noastră ci şi pentru întregul judeţ Neamţ, lăsându-i pe elevi să-şi exprime părerile în acest sens.
Doctorul Cristian Andrei, medic specialist în neuropsihiatria copilului şi adolescentului, a avut amabilitatea să-mi răspundă la câteva întrebări, înaintea discuţiilor purtate după-amiază cu elevii.
Îi mulţumesc, în numele tuturor cititorilor revistei AD ASTRA.

Ana Vîrlan: Domnule Doctor Cristian Andrei, deşi dumneavoastră cunoaşteţi foarte bine aceste detalii autobiografice, daţi-mi voie să le prezint, pentru cititorii revistei AD ASTRA: sunteţi editor-corespondent al publicaţiei „The British Journal of Psychiatry”, fondator al Institutului de Relaţii Umane din Bucureşti, coordonator al Forumului de Asistenţă a copiilor şi familiilor afectate de sindromul imuno-deficienţei dobândite (HIV/SIDA), iniţiatorul unor proiecte din cadrul Asociaţiei „Salvaţi Copiii”, realizator al unor programe la Radio 21, KissFM şi Antena 1.
Doresc să vă întreb, pentru început, care au fost iniţial obiectivele acestui proiect- elaborat în cadrul Societăţii de Educaţie Sexuală şi Contraceptivă- şi care sunt finalităţile care s-au simţit între timp?
Dr. Cristian Andrei: Proiectul pentru care lucrez în acest moment este un proiect finanţat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, care vizează prevenirea infecţiei cu HIV/SIDA în rândul tinerilor. În ultima vreme,  s-a schimbat atitudinea faţă de această problemă, încercându-se abordarea comportamentală a ideii de „sexualitate”. Trebuie schimbată atitudinea tinerilor faţă de riscurile pe care le implică viaţa sexuală. Trebuie să vorbeşti, să fii interactiv în abordarea tinerilor, în felul acesta te gândeşti că s-ar putea ca acel comportament să fie schimbat în bine, nu doar pe parcursul vizitei tale ci şi după ce pleci. Ştiţi că există în acest moment în derulare şi Programul Naţional de Educaţie pentru Sănătate în Şcoala românească. Eu acolo mă străduiesc şi repet obsesiv poate ideea că, în munca aceasta pentru sănătate cu tinerii, este important să schimbăm limbajul şi modalităţile de comunicare, dinspre afişele care sunt puse în faţa biroului directorului, pliantele şi toate lecţiile formale, spre canalele de comunicare multimedia (pe care le preferă adolescenţii, de obicei). Astfel de lecţii educative oferă aceste CD-uri multimedia  pe care le-am adus cu noi sau discuţiile de pe internet. Chiar avem momente destul de frumoase când, intrând pe chat cu elevii, aflăm o sumedenie de secrete de-ale lor  pentru că, fiind sub anonimat, ei au curajul să spună adevărul, intră în camere private de conversaţie şi-şi rezolvă dileme. Ei sunt foarte mulţumiţi de astfel de canale, nu ar pune mâna prea mult pe un pliant şi nu cred că şi-ar schimba comportamentul prea uşor după citirea unui pliant...Internetul e un limbaj mai tineresc...

Ana Vîrlan: Ca specialist în neuropsihiatria copilului şi ca tată, care credeţi că este pericolul cel mai puternic în calea educaţiei tinerei generaţii şi care era pericolul cu care se confruntau tinerii în anii ’70, când eraţi şi dumneavoastră adolescent?
Dr. Cristian Andrei: Dintotdeauna, pericolul a fost educarea de dragul adultului care „face educaţie” şi nu de dragul copilului. Sunt, cred eu, mulţi părinţi care îşi educă copiii pentru propriul prestigiu, pentru liniştea în casă ori pentru propriile satisfacţii, cum sunt şi cadre didactice care fac „disciplină” sau îşi îndeplinesc îndatoririle, pentru ei înşişi şi mai puţin pentru copiii cu care lucrează. Cred că aceleaşi probleme erau şi pe vremea în care eram noi adolescenţi, plus că ni se făcea educaţie nu numai pentru părinţi şi profesori ci şi pentru întreg statul socialist, în interesul lui şi nu al tinerilor. Astăzi se adaugă, spre deosebire de atunci, interese comerciale în educarea copiilor...Se observă acest lucru şi în sponsorizări sau în diferite tipuri de publicitate, în diversele forme de participare a copiilor la viaţa socială, forme care sunt exploatate pentru interesul adultului. Iar în sport sunt şi mai evidente aceste manifestări. Există mai mulţi copii, adolescenţi care, pentru că au abilităţi fizice la apogeu (începând cu pubertatea), se mişcă bine, le place activitatea lor (este chiar un fel de a fi pentru ei)... fac să fie exploatat acest lucru de foarte multe ori pentru satisfacţii ale adulţilor şi nu pentru dezvoltarea lor...

4
5

Ana Vîrlan: Cum simţiţi intruziunea virtualului în existenţa cotidiană? Aţi spus la un moment-dat că vă vedeţi peste zece ani scriind „Psihologia teritoriului virtual” şi „Psihologia fractală”...
 Dr. Cristian Andrei: Am început deja să le scriu...De când funcţionează calculatorul într-o manieră aproape cotidiană pentru fiecare persoană din mediul urban şi din ce în ce mai mult şi din mediul rural, virtualul este un fel de a fi. El oferă satisfacţii imediate, adolescenţilor le oferă multă libertate, le oferă- în sfârşit- un teritoriu personal, infinit, un teritoriu care pare al iluziei dar care până la urmă se concretizează...Tinerii capătă informaţii şi iau decizii, în baza acestei lumi virtuale, impactul virtualului nu mai este virtual, este unul în viaţa reală. Mi se pare extrem de important ca diriginţii, profesorii şi, în general, cei care fac educaţie să fie prezenţi fiindcă, altfel, elevii devin nişte autodidacţi în domeniul IT. Sunt trei domenii în care adolescenţii se pricep mai bine decât adulţii: sexualitate, abuz de substanţe şi internet, IT în general.

Ana Vîrlan: Deviza dumneavoastră este „Toate lucrurile au un rost şi, dacă nu-l au, poţi să le dai unul.” Nu vi se pare această afirmaţie prea... voluntară sau o ilustrare a unei tendinţe oarecum...demiurgice? Vă vedeţi un creator de microunivers?
Dr. Cristian Andrei: Eu?...Eu am „creat” trei copii până acum...dar nici nu ştiu dacă i-am creat... mai e de „lucru” la ei...

Ana Vîrlan: Nu vi se pare mai potrivit să spunem „ Toate lucrurile au un rost şi, dacă nu-l au, poţi să le găseşti  unul”?
Dr. Cristian Andrei: Cred că aceasta era o afirmaţie a unui anume moment, nu cred că este deviza mea, m-am surprins de multe ori contrazicându-mă peste ani, nu mai sunt de acord cu tot ce făceam... nu ştiu, mi se pare normal asta...deşi lumea probabil că ar vrea să fii algoritmic, să te păstrezi aşa...Este totuşi ceva aici care-mi place...E vorba de obiecte...şi asta le spuneam şi elevilor din Târgu-Mureş: atunci când un băiat îi oferă unei fete un lucru...poate să-i ofere un lucru foarte mic dar care trebuie să aibă o poveste în spatele lui...Şi povestea aceea dă o aură acelui obiect şi îl transformă în amintire, chiar în talisman...Pentru mine, asta înseamnă să le dai tu sens lucrurilor, făcându-le istorie şi oferindu-le celorlalţi.

Ana Vîrlan: ”Trăiesc şi astăzi”- această afirmaţie o priveaţi ca pe cea mai buna „veste” pe care aţi primit-o vreodata...Care e cea mai dureroasă „veste” pe care a trebuit, totuşi, să o acceptaţi...de la viaţă?
Dr. Cristian Andrei: Veste?...Dacă deschizi televizorul, numai veşti proaste primeşti...în fiecare zi...

Ana Vîrlan:...Noi îl deschidem în pauze şi... îl vedem pe Dr. Cristian Andrei la „9595”...
Dr. Cristian Andrei: Şi...nu vă apucă râsul, nu? Sunt şi veşti proaste acolo...Veştile şi în general lucrurile care primesc semnificaţie pozitivă sau negativă au de fapt aceste calităţi în amestec...Durerile sau necazurile ascund beneficii înăuntrul lor... Iar marile succese ascund înăuntrul lor ocazii de destabilizare, stresuri...sunt situaţii cărora trebuie să te adaptezi neapărat...Aşa că...veste proastă...nu cred că a existat o veste proastă şi...atât...Probabil că m-am obişnuit să găsesc şi părţile celelalte...Dacă le afli, mai poţi şi să faci câte ceva...ori să încremeneşti...Nu-mi amintesc...O fi grav că nu-mi amintesc?...Trebuie să întreb un doctor...

Ana Vîrlan: Nu vi se pare că unele idei exprimate de psihologia şi psihiatria modernă se situează într-o contradicţie flagrantă cu principiile creştine şi, implicit, morale?Ce ar trebui să facă omul actual, pentru a nu nega menirea sa?
 Dr. Cristian Andrei: Ştiţi...când un om de ştiinţă ajunge să fie convins că 1+1=2, începe deja să spună că el crede că 1+1=2. Iar asta ilustrează natura omului, ca având primordial nevoia de „a crede” şi, după aceea de a înţelege, a cunoaşte şi a verifica. Copiii în primul stadiu, dacă este să-l credem pe Ericsson, trec printr-o fază de încredere nelimitată, ceea ce este aproape o credinţă...După aceea, încep să înveţe, să fie convinşi că 1+1=2. Asta înseamnă că cei mai buni oameni de ştiinţă sunt copiii şi poate că cel mai bun om de ştiinţă este cel care se poate îndoi...nu rămâne fixat într-o convingere proprie, pentru că are credinţa pe care să se sprijine... Există două curente mari în dezbatere şi ele se luptă teribil în ziua de astăzi: teoria evoluţionistă şi cea creaţionistă dar, nu întâmplător, eu m-am apucat de „Psihologia fractală” pentru că  sistemul acesta explicativ le reuneşte, le împacă, în sfârşit...şi arată şi lucruri mirifice care-ţi dau sigur senzaţia că este o creaţie undeva...şi totul este explicabil matematic...într-o continuitate perfectă.

Ana Vîrlan: Locul dumneavoastră de evadare, aş spune chiar de eliberare, este biserica din Densus...Dar cel de claustrare, pe care sunteţi obligat să-l acceptaţi?
Dr. Cristian Andrei: Uite...la emisiunea asta TV...pentru că, lucrând în mass-media, eşti obligat să faci tot felul de compromisuri de natură comercială sau care ţin de imagine...pe care producătorii sau cei care vând...le impun... E destul de greu să fac faţă acestor constrângeri, să-mi aleg oamenii, să fac aşa cum cred eu că-i mai bine, dar rămân să fac asta pentru că sunt convins că, dacă mass-media se foloseşte de oameni, s-ar putea un pic să te foloseşti şi tu de ea...să mai transmiţi un mesaj educativ...

Ana Vîrlan: Vă consideraţi un bun creştin?
Dr. Cristian Andrei: Bun creştin? Mă consider creştin pentru că am fost botezat şi acesta nu e meritul meu...Bun? Nu ştiu...Depinde, de la un moment la altul este omul într-un fel sau altul...N-aţi văzut? Ai un prieten foarte bun, îl iubeşti ...dar este urât de altcineva...pe care tu...îl iubeşti... E un lucru foarte ciudat...

Ana Vîrlan: A devenit 9595 un „număr de suflet”?
Dr. Cristian Andrei: Numele asta e...groaznic... Mă cam indispune aşa ...să merg pe stradă şi să mă strige oamenii cu...un număr...

Ana Vîrlan: Dacă a devenit un număr de suflet, nu vi se pare acest lucru...presant?
Dr. Cristian Andrei: Ba da, mi se pare... Dar este o realitate în curs de schimbare probabil, în care trebuie să mă desfăşor, pentru că aşa trebuie să procedezi când faci lucruri nu doar pentru tine...Căci, dacă le-ai face pentru tine, ar începe să fie importante opţiunile...

Ana Vîrlan: Părerea invitaţilor- preoţi, chiromanţi, clarvăzători, psihologi sau psihiatri- vine să completeze opinia proprie sau oferă doar o alternativă pentru rezolvarea problemelor emoţionale ale subiecţilor?
Dr. Cristian Andrei: Din câte am înţeles, aceşti oameni sunt chemaţi pentru că...”aşa este auditoriul”...educat în prezent să dea atenţie unor astfel de competenţe...Şi sunt de acord într-o oarecare măsură pentru că, la mine la terapie, de-a lungul anilor, au venit foarte mulţi oameni care au fost şi la yoga şi la ghicitoare şi la bioenergetician şi la preot şi la alt coleg de-al meu...Au fost... şi nu le-a mers bine. Poate au fost şi la mine şi nu le-a mers bine...Oamenii caută şi, în momentul de faţă, sunt multe „oferte”, ca şi servicii de a le vindeca vieţile...Din cauza aceasta, probabil că diversitatea se regăseşte şi acolo, la emisiune...

Ana Vîrlan: Pentru că tot suntem la finalul anului 2005...ce eveniment credeţi că va rămâne ca marcant pentru existenţa proprie...şi ce aşteptaţi de la 2006?
Dr. Cristian Andrei: Pentru existenţa proprie? Nu reuşesc să mă gândesc la existenţa proprie...Aştept în 2006 ca Şerban al meu, în sfârşit, să deseneze un...triunghi... Şerban e băiatul cel mic...

Ana Vîrlan: Vă mulţumesc din suflet  pentru amabilitate.
Dr. Cristian Andrei: Şi eu vă mulţumesc...

 

Interviul a fost publicat în numărul XIII al revistei ''AD ASTRA'' (decembrie 2005)

 

Interviuri

Prima pagină

© 2007-2017 anavirlan.ro