Interviuri

Pictor Petru Petrescu

 

[Partea a IV-a]

Ana Vîrlan: Revelaţia anului trecut (2005 n.n.) a fost perceperea dumneavostră ca scriitor. Dacă aţi alege câteva versuri, care credeţi că ar fi acelea ce vă reprezintă în totalitate (ca pictor şi ca poet)?
Petru Petrescu: Toate sunt plăcute dar… sigur sunt mai de taină, mai dramatice unele ca… Satul, Sunetul, Culoarea, Comoara, Doliu, Luna, Albastru…Tabloul, Noaptea, Lumina…Toate se leagă de prima mea iubire: arta culorii… Spre exemplu, Rugă: “Cerul/ Stea neagră veghind/ peste oţelul înroşit/ de ofrande/ - cântec uitat/ albastru.”
Ana Vîrlan: Dar ca tablou reprezentativ… pe care îl vedeţi?
Petru Petrescu: Nu aş putea să fac discordie între ele, toate sunt reprezentative…
Ana Vîrlan: Totuşi, de ce aţi ales pentru coperta cărţii acest tablou? Ce titlu poartă?
Petru Petrescu: M-a impresionat... M-a impresionat şi cred că am reuşit prin acurateţea lui să transmit o anume idee... Puteam să aleg dintr-o sută de lucrări dar am crezut de cuviinţă că imaginea şi culorile lui mă liniştesc... Acest tablou se numeşte „Sub Ciucaş”. De fapt, tot studiul pe care l-am făcut s-a constituit din prelucrarea în atelier a imaginilor de pe retină... Nu am lucrat niciodată cu schiţe... E şi acest tablou un rezultat al... memoriei retinei.
Ana Vîrlan: Vorbiţi-ne despre simbioza dintre culoare şi cuvânt, pe care aţi perceput-o şi pe care aţi fundamentat-o în propria creaţie...
Petru Petrescu: Am găsit necesară şi este necesară această culoare. Cuvintele nu fac decât să stabilească armonia cu nuanţele... Ele aduc un omagiu culorii... Şi poate uneori nu sunt simple cuvinte ci devin... cântări poetice...
Ana Vîrlan: Şi ce primează în existenţa noastră: culoarea sau cuvântul?
Petru Petrescu: Amândouă sunt importante... dar eu cred că primează culoarea.
Ana Vîrlan: Totuşi, din perspectivă teologică, cuvântul a fost mai întâi...”Fiat lux!”... et lux fuit...” (Să fie lumină!... şi lumină s-a făcut...)
Petru Petrescu: Da, dar cuvântul a rămas, pe parcursul trecerii vârstelor omenirii, în taina sufletului. Şi la mine a rămas în taină până... inconştient s-a produs răbufnirea lui..
Ana Vîrlan: Câte etape distincte percepeţi în creaţia artistică personală?
Petru Petrescu: Etape... cred că sunt vreo două - trei...

Ana Vîrlan: Numiţi-le sau... marcaţi-le cronologic...
Petru Petrescu: Prima aş numi-o „Studiu”. Un artist fără un amplu studiu nu e artist... Eu am început cu gravura alb-negru. E într-adevăr o îndeletnicire sobră dar care te poate duce mai departe. Poate e cel mai eficient punct de plecare. De fapt, alb-negrul îţi conduce paşii spre eternitate, întotdeauna... Nonculorile exprimă dualitatea, contrariile (care totuşi se completează), binele şi răul... înaltul şi străfundul fiinţei se află gravate în ele.
A urmat apoi etapa pe care aş numi-o „Culoare”. Am îmbinat elementele studiului, elementele de legendă, motivele obiceiurilor de iarnă...
Pe ultima aş numi-o „Nevoia de explozie”... A fost efuziunea care m-a cuprins în ultimul timp din dorinţa de a crea o lume... Cea care a adus această explozie de forme şi nuanţe vii în opera ultimilor ani... E total diferit ce fac acum, faţă de ce cream în urmă cu 20 de ani. O lume care mă presează, pe care o visez, care nu-mi dă pace... e lumea transpusă de mine pe pânză în ultimii ani. Din ireal vreau să o mut în real. Aşa o văd eu şi cred că o văd bine.
Dezamăgiri în artă nu am avut...Poate doar invidia răutatea unora... m-au marcat dar şi acest lucru s-a produs pentru scurte momente în existenţa mea. Văzându-mă slab… poate nu m-ar fi comentat… Aşa consider eu…


Ana Vîrlan: Care este totuşi menirea artistului: să se îmbogăţească pe sine (pe dinăuntru şi, uneori şi material, pe dinafară) sau să creeze exclusiv pentru îmbogăţirea lumii, a societăţii. Lucian Blaga spunea că “prin operele sale, artistul îşi creează un alibi în vederea judecăţii de apoi…” Dumneavoastră ce credeţi?
Petru Petrescu: Pe de o parte, eu cred că menirea artistului e să-şi îndeplinească visul, înconjurat de tainele vieţii, încărcat cu bucurie, seninătate şi niciodată cu ură, cu invidie, cu înverşunare…
Ana Vîrlan: În ce raport ar trebui să se afle artistul cu Dumnezeu, cu semenii şi cu ideea de posteritate?
Petru Petrescu: Nimic nu se poate face fără voia lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ţi-a încredinţat un har, menirea ta e să-l îmbogăţeşţi în numele Lui. El ţi-a deschis un drum de taină, te-a scutit de a-l mai căuta tu cu înverşunare… Trebuie să urmezi drumul, către eternitatea sufletului…
Ana Vîrlan: E poate o punere în practică a ideii de “artă pură” ceea ce tocmai aţi spus… Asta înseamnă în fond „arta pură”: aflarea artistului în acord cu Dumnezeu şi realizarea unei creaţii în numele Lui.
Petru Petrescu: Nu încep niciodată o lucrare fără “Doamne ajută!” Eu sunt cu Dumnezeu şi Dumnezeu e cu mine. Această unitate îţi dă curaj nu numai în artă ci în tot ceea ce faci… Te simţi puternic, te simţi sănătos. Şi, fiind un om sănătos şi puternic, deschizi toate porţile lumii.

4

5

 

Ana Vîrlan: Cum apreciaţi intruziunea tot mai severă a politicului în existenţa cotidiană şi, implicit, în manifestarea artistică? Unde trebuie  să privim pentru a percepe salvarea artei?
Petru Petrescu: În comunism, erai obligat să faci o artă impusă...Totul era dirijat... Dacă nu te concentrai pe „realizările socialiste”, nu aveai nici un avantaj... Ce făceau cei care nu cooperau era trecut la „artă decadentă”... Dacă făceam proletcultism, eram astăzi un artist mort, cum s-a întâmplat cu atâţia alţii... Nu am făcut compromisuri niciodată, nu am cântat osanale niciunei puteri de pe pământ, fie ea şi înrădăcinată pentru 50 de ani în conştiinţa acestui popor. M-am temut de...”eternitate”. Am făcut ce am simţit nu ce mi s-a... indicat. Tot ceea ce am dezvoltat eu în opera mea a fost „arta românească” fără vârstă şi fără timp... (va urma)

[Partea a V-a]

Ana Vîrlan: Unde vă autoîncadraţi... în ce tendinţă cultural-artistică: expresionism, impresionism, suprarealism, postmodernism...?
Petru Petrescu: Consider că fac o artă realistă (dar nu aşa cum a fost înţeles realismul până acum), modernă... din suflet, adevărată şi curată...
Ana Vîrlan: Care e gândul de viitor, proiectul, ambiţia personală pe care nu aţi definitivat-o încă?...
Petru Petrescu: Revin la ideea ansamblului acestuia de artă monumentală, de circa 200 de metri patraţi;  ar fi o satisfacţie personală să încep şi să duc la bun sfârşit acest proiect...
Ana Vîrlan: Mai ales ca cetăţean de onoare al oraşului Piatra Neamţ... poate că ar trebui să încununaţi întreaga activitate artistică printr-un proiect grandios...
Petru Petrescu: E o mare bucurie să vezi o operă de artă proprie în oraşul în care te-ai născut şi te-ai dezvoltat ca spirit al artei. Dimineaţa, când merg pe stradă, întâlnesc oameni necunoscuţi care mă salută: „Bună dimineaţa, maestre!” Iată, cam acesta e respectul pentru un adevărat cetăţean al oraşului...
Ana Vîrlan: Îmi vorbeaţi la un moment-dat despre perioada Braşovului... despre copilărie, adolescenţă... Dacă ar fi să rezumaţi valoarea acestor etape în propria existenţă, care v-ar fi gândurile pregnante?
Petru Petrescu: Perioada Braşovului a fost marcată de refugiul din 1943. Fiind din Moldova, ne-am refugiat la Nădlag, pe graniţă... Ne-au surprins ororile războiului, tragediile lui... Parcă văd şi-acum soldaţii armatei hortiste care  ne-a ocupat... Mi-au rămas pe retină ca o amintire dureroasă căştile acelea cu pene ale lor... Mi-amintesc şi de aşa-zisa eliberate a ruşilor din ’45. Dar, mai cu seamă, îmi amintesc de evenimentele dramatice ale familiei mele, din 4 aprilie 1945.
Aflându-mă de Paşte la Braşov, chiar în prima zi a Învierii Domnului, stăteam la orele 12.00 la masă cu întreaga familie... Eram eu (aveam 16 ani), mama, fratele meu... La orele douăsprezece fără cinci minute, mama s-a ridicat de la masă, m-a luat de mână şi mi-a zis: „Hai să luăm puţin aer, că mă sufoc”... A fost un semn dumnezeiesc. Un semn (consider eu) menit să-mi salveze mie viaţa... Am ieşit afară... În spatele nostru era Fabrica Nivea, probabil un obiectiv strategic pentru inamic... Parcă văd şi acum bombardierele B52... Lumea a început să se agite... Era o zi de Paşte cu o lumină puternică, aproape imaterială, cu un cer senin, de o claritate aproape de perfecţiune...
Atât m-a impresionat ziua aceea, încât tind să cred că nuanţele de albastru şi bleu din opera mea îşi au originea în profunzimea cerului de atunci... Am văzut apoi dârele de fum menite să acopere escadrilele din spate. Erau B-urile 52 fără alarme, fără nimic zgomotos...
Când fusesem la Nădlac, cu câteva zile înainte, ascultasem foarte mult Radio Londra... Se spunea acolo că pe 4 aprilie va fi primul bombardament dar n-am dat importanţă... Se spunea că va fi bombardat Kronstadtul (Braşovul), Ploieştii şi Bucureştii... Dar eu chiar nu fusesem atent la această ştire...
Aşadar, am ieşit din casă, am alergat către un adăpost din apropiere şi, vreme de minute bune, nu am mai ştiut ce e cu noi... S-a terminat bombardamentul şi am vrut să ne întoarcem în casă... Dar nu am mai găsit-o... Chiar în vila în care stăteau rudele noastre (fratele mamei, familia lui)... a căzut bomba şi a transformat totul (şi clădire, şi oameni) în nimic... M-au marcat enorm acele groaznice evenimente...
Aşa că, în toată această perioadă (din 1945 încoace) am simţit că s-au produs efectele voinţei divine în mine şi că amintirile acelea mă răscolesc încă... De aceea, am dorit să aduc ca ofrandă lui Dumnezeu toată viaţa şi munca mea în chiar locurile acelea unde El mi-a prelungit viaţa...
L-am cunoscut pe decanul Facultăţii de Industrializare a Lemnului din Braşov, Ion Cismaru, un om deosebit... Am mers la el şi i-am spus că-i fac un vitraliu la facultate, cu materialele lui şi fără niciun fel de manoperă... S-a uitat lung la mine... Pe urmă, după un timp în care ne-am cunoscut mai bine, mi-a spus că în momentul acela a crezut că sunt un tip nebun... I-am explicat atunci: „Nu! Fac acest gest ca să simt o uşurare a sufletului meu. Fac acest gest ca o ofrandă adusă lui Dumnezeu”. Şi am realizat nişte vitralii deosebite acolo...
Ana Vîrlan: Un gând pentru tânăra generaţie...de artişti...
Petru Petrescu: După părerea mea, tânăra generaţie este destul de puternică: gândeşte bine, croieşte bine... dar nu este suficient... Fără muncă asiduă, nu iese nimic. Dumnezeu îţi dă iar tu trebuie să îmbogăţeşti ceea ce primeşti de la El. El îţi dă dar (vorba noastră veche) nu-ţi bagă în traistă... Şi traista e travaliul, e munca asta grea de zi cu zi... Dacă nu munceşti asiduu, nu poţi să parcurgi etapă cu etapă urcuşul. În trepte nu se poate munci, dar în trepte se urcă. Şi urcarea e grea.
Ana Vîrlan: În final, aş vrea să vă smulg o destăinuire de suflet, un gând care ţine în mod obligatoriu de sfinţenia spovedaniei: privesc aceste fotografii de pe perete şi nu-mi pot stăpâni întrebarea: Ce înseamnă pentru dumneavoastră soţia?
Petru Petrescu: Soţia mea mi-a fost mereu alături şi m-a înţeles. Viaţa unui artist e ceva mai zbuciumată decât a celorlalţi. Ea a înţeles menirea mea pe acest pământ şi m-a sprijinit, ca să spun aşa... m-a suportat... Îi sunt recunoscător pentru tot, din suflet!
Ana Vîrlan: Vă mulţumesc pentru căldura şi amabilitatea cu care m-aţi întâmpinat de fiecare dată, şi dumneavoastră şi Doamna Petrescu, şi sper ca această discuţie cu parfum de amintire să fie prima dintr-un lung şir, din multe altele... Permiteţi-mi să închei cu o poezie de-a dumneavoastră din volumul Culoare şi cuvânt, apărut în 2005 la Editura Crigarux: „Spovedanie – Sufletul curat/ împletind canoanelor/ laiţe pictate/ în culoarea îngerilor.../ fierul argintiu/ şi strălucitor/ schitul luminat/ în corul apelor//...


Cum este, Maestre Petru Petrescu, „sufletul curat/ împletind canoanelor/ laiţe pictate/ în culoarea îngerilor”?
Petru Petrescu: E plin de vise sufletul ăsta... E plin de vise şi de Dumnezeu!

Interviul a fost publicat în cinci părţi în revista AD ASTRA (aprilie 2006 - mai 2008).

*** După realizarea acestui interviu, Petru Petrescu a fost distins de către Primăria Piatra Neamţ cu "Diploma de excelenţă" (2007) şi cu Premiul de excelenţă al Asociaţiei Române pentru Patrimoniu (2009).

A încetat din viaţă la 14 septembrie 2011 şi este înmormântat în cimitirul Eternitatea - Borzoghean din Piatra Neamţ.

Pagina Web ''In Memoriam Petru Petrescu''

 

Interviuri

Prima pagină

© 2007-2018 anavirlan.ro