Jurnal

19 iulie 2009 - Tinereţe fără bătrâneţe...

 

Astăzi împlinesc 37 de ani şi... cred că se întâmplă ceva neobişnuit cu mine.
Ştiu că ţi se pare cunoscut tipul ăsta de adresare. Parcă l-ai mai auzit (ca replică de acum desuetă) în filmele americane, undeva prin secvenţele ce prezintă atât de populara (acolo!) terapie de grup sau individuală, în faţa “shrink-ului” (psihiatrului) de rigoare.
Dar cinematografia de peste ocean se concentrează, of course, pe ideea că secvenţa terapiei e momentul în care personajul (de prea multe ori labil psihic, emoţional şi intelectual) se grăbeşte să scape de povară printr-o "spovedanie" rostită nitam-nisam dintr-o răsuflare şi musai în văzul/auzul celorlalţi… la fel de labili.

Dar nu! Nu de autoanaliză (im)pertinentă am eu chef acum şi nici de spovedanie ad-hoc în faţa unui gură-cască ce accesează o dată pe an pagina Jurnal a site-ului meu... (că de! de asta e „jurnal”: să nu-şi prea bage lumea nasul).
Să zicem aşadar că dialoghez cu mine însămi iar rândurile s-au scurs de la sine, timid, pe net şi domeniul, serverul şi pagina web le-au acceptat de voie - de nevoie, devenind intermediarii, oglinzile paralele şi pseudosolii mei de tip reflector care mărşăluiesc cu pas cadenţat pe retina ta acum. E tot un fel de terapie, nu?!?


Reiau: Astăzi împlinesc 37 de ani şi... cred că se întâmplă ceva neobişnuit cu mine.
Da, se întâmplă ceva cu mine pentru că NU simt că mă maturizez. Şi, dacă nu e maturizare, de îmbătrânire cum poate să mai fie vorba?!?
Eu cred că, de pe la 30 de ani, temporal, cronologic vorbind, vârsta îmi… regresează. Că în fiecare an, în loc să adun câte o cifră la ... etatea mea, eu o tot scad şi o tot reduc…
Aşa că… vedeţi voi?!? De asta spun azi “se întâmplă ceva neobişnuit cu mine”… Pentru că, deşi s-ar zice că împlinesc (conform ţipiştelor cu valoare civilă)  37, eu am de fapt (tot regresând la fiecare 19 iulie) cam… 23 de ani…
Şi azi, ca orice om de 23 de ani care se respectă şi care păşeşte îndrăzneţ către Viaţă, am căutat 23 de motive pentru care mă simt fericită.
Să ştiţi că nu a trebuit să caut prea insistent pentru că ele (motivele!) sunt mult mai numeroase şi a fost necesar să fac şi o selecţie, ba chiar o reducere drastică a lor.
Deci e justificată în final concluzia că puteam să împlinesc şi 100 de ani de zăbovire pe pământ (în şir progresiv ori regresiv, cu + sau cu -) că tot nu i-aş fi simţit ca fiind ai mei… Şi asta pentru că… "Anotimpul din mine" e singurul care are valoare şi el e suspendat undeva între ochiul cerului şi tâmpla pământului adică... înafara timpului sideral. Iar restul, nici nu mai contează…

4
5

***



 ***

Aşadar, sunt un om fericit azi pentru că...

  • am strâns de ziua mea, la aceeaşi masă, 4 generaţii,
  • am înţeles că toate 4 fac parte dintr-o singură Lume,
  • Mama mi-a spus: “La mulţi ani, Copilu’!”,
  • Tata, ridicând paharul, a adăugat: “Să trăiască fetiţa!”,
  • Bunica (82 de ani) mi-a cântat o romanţă,
  • Bunicul (92) mi-a urat… cel puţin anii lui,
  • Finii mei, copiii fratelui meu, Ana-Maria şi Constantin-Leon, au vrut să “culegem” florile din faţa casei dar le-am spus că nu se poate: aparţin străbunicii lor şi bunicii mele iar ea ne-a învăţat să nu le rupem… duminica,
  • tot cei doi prichindei au vrut să prindem un fluture dar eu nu prea am avut timp să iau atitudine: frumosul înaripat… zburase deja,
  • observ abia azi (deşi am crescut la Davideni) că în iulie, luna în care m-am născut, pot fi mângâiate cu privirea ori cu degetele, pe ram, toate fructele din livada bunicilor: cireşele negre (cam trecute),
  • vişinele,
  • merele,
  • perele sântileşti…,
  • corcoduşele,
  • gutuile,
  • prunele,
  • strugurii (încă necopţi…),
  • şi... chiar şi copilăria noastră...
  • Apusul soarelui e la fel de frumos aici… cum îl ştiam.
  • Bunicii mei nu mai au de mult timp… vecini. În schimb, se învecinează cu ei toată lumea, universul întreg căci... Bunicul e “cel mai bătrân om din sat”.
  • Am decis: mâine (ca să încep de lunea înfruntarea Vieţii) o să tai pentru prima dată un lemn, o buturugă (mică… pentru că de! aia răstoarnă carul mare!).
  • Sora mamei, Maria, mi-a oferit 37 de flori albe. "Florile de grădină şi de câmp sunt cele mai frumoase"… Eu ştiam de secolul trecut… asta.
  • Fratele tatei, Gheorghe, mi-a “prezis” de dimineaţă „o zi după inima mea”…
  • În oraş, la Piatra, pe 19 iulie 2009 a fost furtună… Şi la naşterea mea, în ziua aceea a lui Cuptor din ’72, a plouat… Dar acum, e prima oară când, de ziua mea, eu am avut parte de vreme frumoasă şi nu de ploaie… Pentru că azi… am ştiut să fug de tumult, să mă refugiez la Davideni, ca în copilărie…. Cu toţi cei dragi ai mei. Şi nu mai vreau să fiu vreodată, de ziua mea, altundeva..

Jurnal

Prima pagină

© 2007-2017 anavirlan.ro