Jurnal

26 iulie 2007 - reflecțiile unui mut

 

tot ce ai simțit până acum, a stat în cuvinte...cuvinte seci şi banale sau dureroase şi profunde ca nişte orbite căscate lacom după încă o porţie de întuneric...
cuvinte fierbinți în esență dar peste care ceilalți nu au văzut decât aburul ieşit ca dintr-o grămadă de jăratec  încins peste care se aruncă apă stătută...
şi altele sforăitoare şi scormonitoare ce ți-au colcăit în minte, asemenea unei colonii de insecte vermivore... rupând din ființa ta şi din umilința fiecărui gând (fiindcă a îndrăznit să-ți pornească prin suflet  liber) ...
ai rostit fără discernământ, în visul tău, cuvinte...
cuvinte tantrice ce-ți ascundeau esența  siderală a existenței: orele, zilele şi anii deveneau brusc, din numere, cuvinte... te-ai jucat cu ele, sfidându-le valoarea...te-ai amăgit că nu sunt capabile să îți trădeze  durerea...

4
5

nu ai ştiut de la început şi nici pe parcursul Marii Tăceri nu ai vrut să înțelegi  că ele sunt cele mai crunte arme: că pot să rănească, să mutileze pe vecie sau să ucidă tot ce e frumos în jurul liniştii tale...
cumplitele de ele şi...sărmanul de tine! ai devenit pumnul de oțel al timpului lovind în cumpăna nopții, ai ajuns catapulta lor vie...din mintea şi inima ta le-ai slobozit către zborul razant care taie clipa sacră în două...
doar unul a rămas zăvorăt pentru cine ştie cât timp în rărunchii tăi...”vorbesc!”...e tot ce-ți poate aminti  că ai fost om...şi,  în trăire, e singurul semn de salvare...
fiecare dintre oameni e la un moment dat o cutie a Pandorei...dar în tine s-au adunat parcă mai cumplite, mai înverşunate şi mai neîndurătoare semne decât în ceilalți...
în întregul tău eşti o amenințare...dar încă mai e timp să nu-ți pierzi trăirea în nimicuri şi să nu orbecăieşti precum păianjenul la care doar impulsul tactil acționează când îşi dă...”întâlnire” cu prada în pânza proprie...
dacă auzi ce a mai rămas bun sub strigătul lumii din tine, dacă mai pot paşii tăi să simtă cărarea, e semn că se poate risipi tăcerea şi înafară... nu pentru tine, nici pentru ea ci... pentru cei în care stă încătuşat strigătul din urmă...

Jurnal

Prima pagină

© 2007-2017 anavirlan.ro