Jurnal

26 iulie 2009

"Sărbătoarea Războienilor"

S-a tot vorbit şi se vorbeşte încă în mediul aşa zis „elevat” (ştiinţific – evoluţionist nu... teologic – creaţionist) despre cele 5 epoci, cele 5 vârste ale omenirii, pe care unii le numesc (pompos în aparenţă dar găunos şi sentenţios în esenţă) „trepte de evoluţie pe scara... umanităţii” sau epoci ale manifestării insului în ceea ce numim generic „societate”.
Dar s-a gândit oare... vreodată cineva a marca, a delimita nivelul până la care i-a fost dat omului, individului însuşi să analizeze reflectarea lumii întregi în el şi, la nivel universal, manifestarea ulterioară a acestei lumi... prin el??? Căci insul este, la urma urmei, oglinda societăţii în care trăieşte şi pe care el însuşi o edifică. (clişeu!)
Nu vreau să filosofez pe tema asta (nu sunt în stare!) şi nici să formulez pretenţia că am descoperit eu – aici şi acum – Adevărul Suprem şi că am dreptul să emit... judecăţi de valoare. Nu!
Vreau numai să-mi amintesc, şi să recapitulez şi pentru voi, ce am învăţat cu toţii la... şcoală: că umanitatea a străbătut (cu o lentoare exagerată şi cu paşii deveniţi micronici în ansamblul „milioanelor de ani”) câteva epoci, asociate fie cu piatra (mai târziu chiar şi cu ”bolovanul din baltă”) fie cu bronzul sau aurul. Da, ştiu, erau 5... epocile, dar nu ăsta e scopul poliloghiei mele de azi.
Conform teoriei creaţioniste, dacă am lua în discuţie calculul genealogiilor din Geneză (capitolele 5 şi 11) fără alte interpretări incerte şi chiar periculoase, omenirea nu ar avea o vârstă mai mare de 15.000 de ani. Acest număr rezultă din anii trăiţi de cei 10 patriarhi (cu vârste matusalemice) dinaintea potopului, conform datelor din Sfânta Scriptură, aşadar un total de 8.500, la care se adaugă cei aproximativ 6000-6500 de ani ce s-au scurs de la Potopul biblic până la noi. Iar vârstele omenirii au fost marcate din perspectivă biblică de protopărinţii noştri, Adam şi Eva, de patriarhi ca Noe sau Avraam, de prooroci (unii, şi regi) ca Moise, Solomon, David... şi de către Însuşi Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului, Adam Înnoitul - Mântuitorul Iisus Hristos.
Dar epocile prin care a trecut omenirea au fost puse din (stră)vechime şi în corelaţie cu cele 12 semne zodiacale, în şir descrescător, de la zodia Peştilor până la zodia Berbecului. Se spune că aceste epoci marchează influenţele generale la nivel de populaţii, de mase. Ele (erele) se întind de la începuturile istoriei (zodia Peştilor), trecând prin etape succesive mai scurte, până în zilele noastre, când ne aflăm, după cum spun astronomii, în epoca ce corespunde zodiei Gemenilor...
Buuun...! Ajunge însă cu încadrarea asta epocală! Vi se pare inutilă, nu? (ţinând cont de titlul paginii din jurnal: „Sărbătoarea Războienilor”). S-ar putea să aveţi dreptate, dacă vă gândiţi că trăiţi doar aici şi acum şi că restul, ce ţine adică de trecutul îndepărtat şi de viitorul în ceaţă, nici nu mai contează.
Dar eu vreau să vorbim azi despre Epoca prostiei, a indolenţei şi a mizeriei umane, pe care, după cum aţi citit voi înşivă mai sus, nici o teorie nu o marchează, deşi ne aflăm (de multă vreme) în plina ei fervoare şi manifestare (cel puţin în plan naţional).

Aşadar să nu ne mai gândim la Zodia Gemenilor ci la aceea a... Germenilor (ai indiferenţei şi mediocrităţii, evident)... care cresc şi iar cresc în noi încât, la un moment dat (va fi şi ăla... epocal!) o să ne transformăm în ...cârd ori în cireadă.

***

Cu toţii am studiat la şcoală Istoria românilor... E adevărat că, în perioada comunistă,  o altă istorie (se afirmă acum, cu emfază, „trunchiată” ori „măsluită”).
Dar haideţi să fim serioşi şi să spunem totuşi lucrurilor pe nume. Când a avut poporul ăsta mai mult respect pentru valorile înaintaşilor: atunci sau acum?
Ştiu: veţi răspunde pe nerăsuflate „Acum!” „Azi!”... Dar uşurel-uşurel, nu vă grăbiţi! O să vedeţi imaginile de la celebra (cândva) Sărbătoare a Războienilor şi o să-i daţi mare dreptate celui care a debitat la un moment-dat: „Trăim în România şi asta ne cam ocupă, din păcate, tot timpul.
Eu mă întreb dacă nu începem cumva să graseiem lamentabil numele ţării şi să ne iasă un fel de rostire sforăitoare cu doi „r” iniţiali: Rromania... Mi-e sete, foame şi dor nebun de ce a fost ODATĂ...

Am privit azi cu groază (şi am încercat să privesc cu ochii omului matur, nu cu aceia ai copilului de acum 30 de ani care venea în ultima duminică din iulie aici) aşadar am privit cu groază la murdăria locului (devenit bazar de prost gust) şi la jalnicul aspect moral al acestei sărbători (devenite bairam). Şi credeţi-mă, focul de artificii de la zece seara nu a mai avut puterea să mai schimbe nimic din impresia deja lăsată...

Câtă discrepanţă s-a manifestat azi între liniştea, curăţenia şi cuminţenia Mănăstirii lui Ştefan cel Mare (edificată chiar pe osemintele celor căzuţi în lupta de la 1476) şi balamucul, mizeria şi indiferenţa ostentative de pe Dealul Monumentului, locul unde se desfăşura parada, iarmarocul sau bâlciul care numai motiv de „sărbătoare” nu mai oferea Războienilor!

Vă aminţiţi cântecul compus de Gil Ioniţă pe versurile lui Adrian Păunescu? Acela care avea refrenul...”Ridică-te, Ştefane şi vezi-ţi fiii!/ Că vremea în lume e grea!/ Credinţă veşnică patriei noastre/ Jurăm, Măria Ta!//...? Da, ştiu că se cântă de multă vreme la mormântul voievodului Moldovei, că de asta e şi numit „Jurământ la Putna”. Dar eu cred, acum mai mult ca oricând, că la starea actuală a Moldovei, cântecul (care candidează cu succes şi la categoria de „viitor imn naţional”) poate fi fredonat cu jale pe oriunde a trecut domnitorul şi... există şi şanse reale ca acesta să se întoarcă la auzul lui, dacă nu din morţi, măcar pe-o parte, în criptă...


4
5
***



Sărbătoarea Războienilor (album facebook)

Cert este că faimoasa Sărbătoare a Războienilor, care era acum 30 de ani (mă bazez pe ce am trăit chiar eu!) motiv de adevărată bucurie spirituală şi de mândrie moldovenească (dacă nu, naţională) s-a transformat într-o... Mizerie, şi la „propriu” şi la ... „comun” (vă aşteptaţi să scriu  „figurat”, ei?!? Nuuuu!... Ca să fie posibil figuratu’ ăla, ar fi fost necesare şi niscai metafore. Iar la Războieni a dispărut de mult Poezia, motivul pentru adevărata sărbătoare devenind prozaic, plat şi banal...

Să nu credeţi că nu am căutat şi circumstanţele atenuante! Alternativele pentru care „se mai merită” să mergi la Războieni în ultima duminică din iulie EXISTĂ! Dar bâlciul deşertăciunilor în care mişună meltenii, cocalarii şi alte specii aduse în atenţia naţiunii de proiectul Radio Guerilla (Dicţionarul ăsta de mitocănie ar trebui să aibă şi o variantă... rurală!!!) riscă aşadar acest bâlci al deşertăciunilor să anihileze valoarea unei manifestări vechi de sute de ani. M-am refugiat la un moment dat în Mănăstirea lui Ştefan şi, deşi (dez)acordurile manelelor de pe deal şi mirosul greu de mici, bere şi... picioare în papuci de gumă parcă-parcă străbătea şi până acolo, am simţit totuşi că intru într-o lume ireală, iar liniştea monahală şi mireasma sutelor de trandafiri mi-au redat încetul cu încetul lumina din priviri şi cheful de viaţă...

Şi, cum e firesc ca măcar la final să vorbească şi profesorul din mine, o să acord mai întâi notele de 10 şi mai apoi pe cele proaste pentru ziua asta de 26 iulie 2009, pe care... mi-e ruşine să o mai numesc Sărbătoarea Războienilor.

Primeşte nota 10 cu + şi felicitările mele Părintele Mihai, că a mers în bâlci special pentru a-şi strânge în 5 minute cei patru copii şi pentru a-i lua acasă... Sfinţia Sa avea dreptate: acolo era iadul!

Mai acord o notă de 10 jandarmilor care au fost 2 zile „la datorie” (singura jandarmeriţă din Corpul de la Piatra Neamţ este o fostă elevă de-a mea... şi îmi spuneau azi colegii ei că „se mândresc cu ea”) şi încă un 10 poliţiei rutiere care a fluidizat traficul şi a avut „grijă” în acelaşi timp şi de şoferii îndrăgostiţi tot de... fluide.

Notele de 4 se acordă participanţilor la vacarmul manelistic, vânzătorilor de obiecte care m-au făcut să-mi amintesc de lumea a III-a, celor care fac o groază de bani (neimpozabili) cu iujurile, căluţii, toboganul gonflabil, etc. şi unora dintre reprezentanţii minorităţii rrome care nu s-au dezis de îndeletnicirile preferate: cerşitul şi furtişagurile... Vânzătorii de vată de zahăr şi grătăriştii nu se notează, decât după ce aud la ştiri... că a fost rost şi de ceva toxi-infecţie alimentară...

Nota 3 se acordă rapsozilor care au fost trecuţi pe afiş şi nu au apărut... şi solistului de la N&D care şi-a cerut scuze (la microfon) pentru colega lui care nu a putut să vină deoarece „i-a explodat un... siliconaş din zona... pectorală”.

Nota 2, o primesc sătenii care nu au trecut duminică dimineaţă pe la biserică (eu am numărat ...19 participanţi la Sfânta Liturghie). Probabil s-au înghesuit oamenii la Te Deum-ul de la Mănăstire (alături de edilii din sat şi de la "ţentru")... Cine ştie!?!

Nota 1 e oferită (cu indulgenţă) pentru programul... „folcloric” de pe scenă... Doar costumele mi-au amintit (vag!) de cultura populară... autentică.

Pe organizatori nu-i notez. Nu merită efortul! Nici măcar pentru focul de artificii care se potrivea mai bine altei lumi, altui peisaj... Atât!

***

A fost odată...

Concepută iniţial pentru a marca transformarea înfrângerii în victorie [de către Ştefan cel Mare după lupta de la Războieni (1476) împotriva turcilor], această sărbătoare a cunoscut mai multe niveluri de receptare a maselor (să spunem simplu, manifestare socio-culturală)...


"Mănăstirea a fost înălţată din porunca domnitorului 20 de ani mai târziu (1496) iar monumentul (opera sculptorului alsacian Visenberger) în secolul al XX-lea de către ofiţerii Regimentului „15 Războieni”. Inaugurarea statuii a avut loc la 27 octombrie 1879, de faţă fiind şi celebrul profesor universitar de istorie naţională V.A. Urechia. Sărbatoarea Războienilor de la 30 august 1903 s-a desfăşurat sub directul patronaj al ministrului cultelor şi instrucţiunii publice Spiru C. Haret. La 4 iulie 1904, s-a comemorat la Războieni, ca în toată ţara, personalitatea domnitorului Ştefan cel Mare, ocazie cu care s-au distribuit în zonă peste 100 de exemplare din volumul lui Nicolae Iorga, Istoria lui Ştefan cel Mare. În anul răscoalei ţărăneşti (1907) Nicolae Iorga a vizitat istoricele locuri de la Valea Alba iar în perioada interbelică s-a reluat şi celebrarea anuală a victoriei armatei lui Ştefan în urma luptei de la 1476.
La 1 decembrie 1923, împlinindu-se 5 ani de la Marea Unire, la monumentul de la Războieni a avut loc un adevarat pelerinaj. Un moment deosebit a fost cel petrecut la 30 august 1940. Când ţara era îndoliată în urma hotărârilor nefaste de la Viena, la monument s-a produs spontan o manifestaţie care a dezaprobat dictatul şi tot atunci profesorul de origine transilvăneană, Ilie Minea de la Universitatea din Iaşi a rostit o impresionantă cuvântare.
La 500 de ani de la bătălia de la Valea Albă, pe data de 25 iulie 1976, a avut loc una din cele mai mari manifestări, pe scena construită în apropierea Monumentului evoluând succesiv actorii Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, Filarmonica „George Enescu” din Iaşi, corul veteranilor de război, coruri şi formaţii folclorice din Moldova. După 1990,  la Sărbătorea Războienilor a participat de două ori preşedintele României, Ion Iliescu, iar în 2004 Mitropolitul Moldovei, Daniil.
De-a lungul celor cinci veacuri de existenţă, Biserica lui Ştefan a suferit multiple intervenţii, dar în anii 1975 – 1977, în urma lucrărilor de restaurare care au înlăturat pridvorul, turlele construite în secolul al XIX-lea şi alte adaosuri, sfântul lăcaş a revenit la aspectul iniţial. Materialul folosit la ridicarea mănăstirii este piatra cioplită. Aşa cum e cunoscută astăzi, Biserica este o zidire asemănătoare cu ctitoriile de la Piatra Neamţ şi Borzeşti. Pe peretele dinspre sud, în dreapta uşii, se află pisania scrisă în slavonă, după dorinţa lui Ştefan, în care se descrie pe scurt confruntarea armată din 1476.
Biserica Războieni aparţine stilului gotic, îmbinat cu elemente moldoveneşti, stil denumit mixt, fără turle şi fără abside laterale, cu o serie de cupole dispuse în filă şi prinse sub un singur acoperiş care este unitar, în patru ape, cu pante repezi şi streaşina largă. În interior, se respectă împărţirea tradiţională: pronaos, naos şi Sfântul Altar. Exteriorul bisericii este împodobit cu două şiruri de ocniţe sub cornişă, nu are şanţuri laterale iar absida altarului, poligonală, e acoperită de nouă firide alungite. Ornamentaţia exterioară cuprinde cărămizi smălţuite şi discuri policrome cu bumbi, iar portalul de la intrare prezintă o alternanţă de toruri şi cavete îmbinate în arc frânt, cu baze poligonale ornamentale. Pronaosul este acoperit cu două calote sferice susţinute printr-un arc dublu, iar cupola naosului apasă direct pe patru arce piezişe. În ansamblu, întregul sistem de boltire al bisericii se remarcă prin unitate şi eleganţă.”

[sursă - comunarazboieni.ro - text preluat parţial, corectat şi adaptat la specificul şi scopul însemnărilor mele anterioare]

Jurnal

Prima pagină

© 2007-2017 anavirlan.ro