Ce se mai scrie, ce se mai publică, ce se mai citește… Ana C. Vîrlan: „Dincolo de literatură. Eseuri“

download carte

De-a lungul timpurilor, cărțile de eseuri valoroase și care și-au justificat apartenența la această categorie de studii au fost puține. Cele mai multe erau culegeri alcătuite din texte compuse din compilații a căror proveniență era menționată sau nu și cărora li se aplica eticheta respectivă.
Cartea la care vom face referiri în cele ce urmează aparține Anei C. Vîrlan, profesoară de limba și literatura română la Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamț, cu studii solide de filologie la Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iași și deținătoare a unui bagaj consistent de lecturi de specialitate și nu numai. Afirmația noastră se justifică prin activitatea pe care autoarea a desfășurat-o și o desfășoară la catedră, în domeniul publicisticii (colaborări la diverse publicații; conduce revista școlară „Ad Astra“), precum și prin valoarea cărților publicate până în prezent („Anotimpul din noi“, 2003; „Durerea somnului“, 2007; „Din drag, cu dor… (numai pe jumătate folclor)“, 2009; „Chipuri monahale de ieri și de azi, istoricul Mănăstirii Brădițel, Neamț“, 2009).
Cartea aceasta este alcătuită din 13 eseuri grupate tematic sub titlul „Dincolo de literatură“, ceea ce ne dă dreptul să afirmăm, de la început, că volumul poate fi considerat un studiu de sine stătător, o incursiune succintă, dar consistentă în evoluția milenară a literaturii din mai multe locuri și din epoci diferite, de la textul biblic „Cântarea cântărilor“ atribuit lui Solomon, la epoca modernă și contemporană, autoarea selectând cu o pricepere aparte și comentând operele respective, apoi rezultatele analizei sale sunt așezate într-o ordine deloc întâmplătoare: 1. Cântarea Cântărilor – Simboluri și semnificații (perspectivă poetică – repere de analiză); 2. Paradigma literară a utopiei – Thomas Morus, Utopia; 3. De la nihilism la creștinism – Feodor Mihailovici Dostoievski, Adolescentul; 4. Prelungirea imaginarului cavaleresc în romanul secolului al XIX-lea – Idiotul de Feodor Mihailovici Dostoievski (Prințul Mișkin – „Cavalerul sărman“); 5. Popa Duhu de Ion Creangă – Încadrarea în canonul povestirii; 6. Dimensiuni ale poeticii moderne – Ulise de Lucian Blaga; 7. Din Iataca la Dublin – Dimensiunea modernă a mitului lui Ulise la James Joyce; 8. Viktor E.Frankl – Omul în căutarea sensului vieții – literatură și interpretare; 9. Suferința și „bucuria de a trăi“ în „Jurnalul fericirii“ de Nicolae Steinhardt; 10. Yukio Mishima – Templul de aur; 11. Vorbele bătrânilor și murmurul tobelor – O lume se destramă de Chinua Achebe; 12. Salman Rushdie, Orient, Occident – universul povestirilor; 13. Colaj de poezie românească – sugestii de interpretare.
Fără a avea pretenția unei analize aprofundate a eseurilor din această carte, deoarece scopul acestor rânduri ale noastre este doar semnalarea unei cărți importante pentru mai multe categorii de cititori, de la simpli „învățăcei“ la cei ce emit pretenții, justificate sau nu, de cunoscători în materie. Ne limităm la câteva aprecieri pe care le considerăm drept argumente care să determine căutarea și citirea cărții Anei C. Vîrlan.

 

4
5

De la început cititorul va constata că autoarea demonstrează o înțelegere aparte a textului citit și comentat, lucru deloc de neglijat mai ales când cineva își propune să comenteze texte care deja au fost comentate și au devenit valori ale culturii universale. Un exemplu, poate fi și felul în care sunt descoperite sensurile multiple și ascunse ale operelor lui Dostoievski („Idiotul“ și „Adolescentul“), dar și modul în care sunt citate analize ale unor critici de valoare cu care autoarea este de acord sau intră în contradicție. În acest sens remarcăm însoțirea fiecărui eseu de o bibliografie a comentariilor, în care descoperim nume precum: Ion Ianoși, Valeriu Cristea, Silviu Man, George Călinescu ș.a.
Textele eseurilor Anei C. Vîrlan din această carte pot fi utilizate atât în instrucția viitorilor filologi, cât și, de ce nu, în același timp, ca exemple pentru mulți dintre cei care în prezent chinuie hârtia cu texte pe care le etichetează doar, asupra modului în care cine își propune să scrie literatură pe care s-o încadreze într-un anumit gen și într-o anumită specie literară trebuie mai întâi să stăpânească din punct de vedere teoretic toate secretele tehnicilor de elaborare, așa cum face autoarea noastră cu fiecare din eseurile prezentate aici. În acest sens, recomandăm celor interesați să zăbovească cu atenție sporită, mai ales, asupra analizei exemplare pe care o face povestirii „Popa Duhu“ de Ion Creangă.
Demnă de reținut este pentru potențialul cititor al acestei cărți interesanta lecție de analiză a literaturii universale prin cele trei texte care aduc în discuție la modul comparativ tema călătorului în căutarea destinului așa cum a fost tratată de-a lungul mileniilor de la Homer la Dante și James Joyce și, nu în ultimul rând, de Lucian Blaga.


După interesantul și ineditul eseu în care autoarea se oprește asupra unei cărți de excepție despre ororile din Închisorile Holocaustului, carte semnată de Viktor E. Frankl și intitulată sugestiv „Omul în căutarea sensului vieții“, de loc întâmplătoare este așezarea celei mai originale interpretări citite de noi despre „Jurnalul fericirii“ de Nicolae Steinhardt pe care Ana C. Vîrlan îl consideră: „…nu o reconstituire a unei experiențe de viață, ci o trăire cu mult mai adâncă (așadar spre interior!) a conștiinței, o mărturie despre drumul sinuos pe care intelectul, pe de o parte și simțirea lăuntrică, pe de altă parte, îl parcurg cu dorința de a înțelege sensul suferinței…“ Așadar, cartea „părintelui de la Rohia“ poate fi socotită în concepția analizei făcute de autoarea noastră tot o „căutare a sensului vieții“ dar, a omului pătruns de credința creștină.
Nici cea de-a treisprezecea parte care încheie cartea, nu este de neglijat. Aceasta, deși la o lectură fugară ar putea fi socotită ca nefiind parte a întregului de care vorbeam mai sus, ea este importantă în economia volumului, deoarece aduce în atenție câteva opere poetice ce marchează evoluția poeziei românești de la Eminescu la Arghezi. Mai mult, analiza din aceste ultime pagini ale cărții este din nou un model de abordare a unei opere literare, renunțându-se la banala modalitate prin care, de cele mai multe ori se răspunde la fel, banalei întrebări: „ce a vrut să spună autorul în această operă?“.
Nu știm cât de ușor va fi găsită această carte de către cei interesați, dar considerăm că merită căutarea.

Constantin TOMȘA

în cotidianul "Ceahlăul", anul XXIX, 8144, 18 iulie 2017

(sursa)

 

Prima pagină

© 2007-2017 anavirlan.ro